Aparate ultramoderne de sterilizare a saloanelor, achiziţionate de Spitalul de Neurochirurgie

Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedurile pentru achiziționarea unor roboți mobili de dezinfecție cu lumină continuă cu ultraviolete, a unor sterilizatoare la temperatură joasă cu peroxid de hidrogen (tip plasmă) și a unor sterilizatoare cu abur, necesare dezinfectăriii spațiului destinat pacienților, valoarea totală estimată a contractului fiind între 1.875.680 lei și 3.751.360 lei, iar termenul limită de depunere a ofertelor 11 noiembrie 2019, ora 15.00. Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, roboții cu raze ultraviolete, special destinați spațiilor medicale, asigură sterilizarea unei încăperi în câteva minute, aparatul având spectru de activitate pe germeni multirezistenți care nu cedează la dezinfectantele obișnuite. Specialiștii susțin că, prin utilizarea luminii UV față de care germenii nu și-au dezvoltat încă o metodă naturală de apărare, dispozitivul elimină microbii răspunzători de infecții ale pielii, fiind de 16 ori mai eficient în neutralizarea stafilococului auriu rezistent, în comparație cu alte tehnici de dezinfecție, astfel de dispozitive fiind folosite deja cu succes în multe spitale din alte țări. Printre avantajele unui astfel de sistem sunt reducerea costurilor de spitalizare precum și a consumului de antibiotice. În spitalele în care a fost implementată această tehnologie, infecțiile au fost diminuate în procent de 99%, mai susţin reprezentanţii Spitalului Clinic de Urgenţă “Prof. Dr. Nicolae Oblu”. (E.M.)