Circulația mijloacelor de transport public din municipiu suferă modificări în perioada 11 – 15 octombrie, pentru a permite buna desfășurare a activităților din cadrul “Sărbătorilor Iașului” 2019. Astfel, după cum precizează, într-un comunicat, reprezentanţii Companiei de Transport Public (CTP), în intervalul menționat, pe traseele 5 și 19, autobuzele circulă îngreunat, însă, în funcție de necesități, acestea pot fi deviate pe bd. Nicolae Iorga, pe tronsonul PoduRoș – Podul de Piatră, cu ieșire la Gara Internațională, dinspre bd. Dimitrie Cantemir. Marți, 15 octombrie, mai multe trasee de tramvai și autobuz din municipiu vor fi afectate, pentru desfășurarea concertului programat în Piaţa Palatului Culturii, eveniment care va încheia ediţia din acest an a “Sărbătorilor Iașului”. Astfel, de la ora 15.00 va fi închisă circulația rutieră pe str. Palat și bd. Anastasie Panu. “Concret, începând cu ora 15.00, traseele 28 și 41 vor fi deviate pe str. Sf. Lazăr, pe tronsonul Podu-Roș – Hala Centrală, iar de la ora 17:30, circulația tramvaielor de pe traseele 8 și 9 va fi întreruptă. De asemenea, vagoanele de pe traseele 1 și 13 vor circula deviat prin Tudor Vladimirescu, pe traseul Copou – Târgu Cucu – Tudor Vladimirescu – Tătărași și retur. Transportul călătorilor pe traseul 9 va fi asigurat de autobuze”, se precizează în comunicatul CTP. (E.M.)