Tomac: PMP este deschis discuţiilor cu celelalte partide pentru găsirea cât mai rapidă a unei formule de guvern

Liderul PMP, Eugen Tomac, a declarat, vineri, după consultările de la Cotroceni, că formaţiunea susţine validarea cât mai rapidă a unui guvern, fiind deschise discuţiile cu celelalte partide. Tomac crede că în România nu se vor face niciodată alegeri anticipate, parlamentarii nefiind dispuşi să-şi încheie mandatele cu un an înainte. ”Vom accepta discuţii cu celelalte partide pentru a încerca să găsim o formulă cât mai eficientă şi cât mai rapidă pentru a depăşi această criză politică în mod obligatoriu”, a declarat Tomac, la ieşirea de la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis. ”Pentru noi este esenţial ca viitorul guvern să aibă printre priorităţile sale din primele zile de mandat ordonanţa de urgenţă privind revenirea la alegerea primarului în două tururi, lucru pe care l-am comunicat domnului preşedinte Iohannis, este esenţial să ne menţinem angajamentul pe care ni l-am asumat în faţa cetăţenilor de a elimina pensiile speciale pentru că ele sunt un furt. Pentru noi este foarte important ca viitoare majoritate parlamentară, care va investi un nou guvern, să îşi asume şi adoptarea lgii care se află în parlament cu privire la reducerea număr de parlamentari la 300”, a mai spus Tomac. Acesta consideră că în România nu vor exista niciodată alegeri anticipate, parlamentarii nefiind dispuşi să-şi încheie mandatul înainte cu un an. În ceea ce priveşte premierul, Tomac a spus că susţine o nominalizare de la PMP. ”Credem că pentru echilibrul necesar este nevoie de o nominalizare care să nu reprezintă un pericol pentru ceilalţi şi tocmai de aceea am venit cu această propunere pe care am prezentat-o domnului preşedinte şi o tratăm şi sper să fie tratată cu maximă responsabilitate. (…) În mod obligatoriu doar domnul Orban poate revendica acest lucru, pentru că nu doar PNL-ul a dat jos Guvernul, fără voturile PMP Dăncilă rămânea astăzi la Palatul Victoria. Vom discuta, am spus că pentru noi cea mai bună opţiune la ora actuală este să vină un premier din partea PMP, tocmai de aceea am făcut această propunere”, a mai afirmat Eugen Tomac.(sursa: www.news.ro)