IEȘEANCA SFÂNTA PARASCHEVA

Astăzi, Cuvioasa Sfântă Parascheva mai face cu noi o încercare. Mai încearcă o data să ne țină împreună, în sensul de a fi ”uniți în cuget și-n simțiri”. Mai încearcă o data să ne dea de gândit că doar împreună putem să fim atât de puternici încât nici un obstacol să nu ne risipească, să nu ne dezbine. De aproape 400 de ani Iașii sunt binecuvântați de forța și de energia moaștelor Sfintei Parascheva, făcătoarea de minuni, descoperitoarea bunătății în stare pură, nealterată de alte gânduri ce ar putea fi bănuite de meschinării voite sau nevoite. În anul 1641 Vasile Lupu reușește să aducă aceste moaște la Iași, de la Constatinopol, din spațiul în care toți domnitorii țărilor române primeau firmanul de domn al Țării Românești sau al Moldovei, data la care Iașii au devenit noul punct de interes, de înălțare a rugăciunilor întru iubire de Dumnezeu. Indiferent de încercările prin care au trecut moaștele Cuvioasei Sfinte Parascheva în drumul lor spre Iași, un lucru este cert și anume orașul celor șapte coline s-a dovedit a fi o prelungire spiritual a minunilor pe care Sfânta Parascheva nu s-a ascuns să le facă, oferind locuitorilor, dar și trecătorilor prin oraș, șansa vindecări de deznădejde, dar mai ales șansa purificării viitorului, invocată în rugăciuni făcute în numele Dumnezeului NOstru cel fără de păcat.

Forța cu care Cuvioasa Sfântă Parascheva atrage mulțimea de deznădăjduiți ne oferă la zi situația minusurilor, pe care și le asumă puterea laică, datorită cărora cetățenii sunt nevoiți să apeleze la forța supremă a Divinității, în brațele căreia își mai află salvarea, identificând aici ”ultima salvare”, atâta timp cât ”speranța moare ultima”, așa cum iubirea întru Dumnezeu este începutul dar și sfârșitul, este totul în afara căruia nu mai există nimic.

Wikipedia ne vine în ajutor dacă suntem dornici de a afla cine și despre cine este vorba, care este relația pe care o putem avea noi cu această sfântă făcătoare de minuni, rămasă peste eternitate purtătoare de mesaje, de învățăminte și, nu în ultimul rând, de exemple de urmat sau dacă nu, de ţinut minte.

”Cuvioasa Parascheva (în greacă Αγία Παρασκευή, „Sfânta Vineri”), cunoscută și sub numele de Paraschiva, este o sfântă venerată în Biserica Ortodoxă Română și în alte biserici de rit oriental, sfânta patroană (ocrotitoare) a Moldovei. S-a născut la începutul secolului al XI-lea, în satul Epivat, Tracia, nu departe de Constantinopol, din părinți bogați și binecredincioși. Ziua ei de pomenire este 14 octombrie.

În anul 1641, în data de 13 iunie, moaștele sale au fost aduse la Iași de către domnul Vasile Lupu și așezate în ctitoria sa, Biserica Sfinții Trei Ierarhi. Aducerea moaștelor la Iași a fost un gest de recunoștință din partea patriarhului Constantinopolului de atunci, Partenie I, și a membrilor Sinodului Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol pentru faptul că Vasile Lupu a plătit toate datoriile Patriarhiei Ecumenice.

Prima mențiune în limba română despre Cuvioasa Parascheva de la Iași apare în „Cartea românească de învățătură a Mitropolitului Varlaam al Moldovei”, apărută la Iași în 1643.

Începând din anul 1889, moaștele sale au fost mutate în Catedrala Mitropolitană din Iași.

Cuvioasei Parascheva îi sunt atribuite minuni și vindecări miraculoase. De ziua sa, la Iași are loc în fiecare an un pelerinaj la care participă sute de mii de credincioși din toată țara. Pelerinajul la moaștele situate în Catedrala Mitropolitană din Iași a devenit unul dintre principalele evenimente religioase din România. Sute de mii de pelerini se adună în fiecare an la Iași în cel de-al doilea weekend al lunii octombrie pentru a comemora pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, în timp ce orașul însuși și-a stabilit Zile de sărbătoare în același timp.

Este cunoscută în popor și sub numele de Sfânta Vineri!”.

Iașul, de la an la an, devine mai plin de rugăciuni în ziua de 14 octombrie, oferind tuturor drept credincioșilor șansa de a se întâlni prin rugăciune cu Divinitatea sau, mai precis, cu acea stare de ascultare din care fiecare reușește să-și tragă energiile pozitive care să-i țină partea, reprezentându-l în fața propriilor sale întrebări, nedumeriri, neînțelegeri.

Cuvioasa Sfântă Paraschiva de 400 de ani veghează ca iubirea de Dumnezeu să nu ne fie străină, să ne ofere acea credibilitate a rugăciunilor care să-și găsească rezolvare, să fim ascultați și ajutați, fără ca aceste mesaje să fie o răsplată data credinței noastre.

Dumnezeu nu ne este cu nimic dator. Noi îi suntem datori pentru tot ceea ce se întâmplă cu noi, în această lume de deasupra și de dedesubtul pământului, dar mai ales, în cerurile prin care veșnicia noastră este purtată doar ca o răsplată și nicidecum ca pe o obligație.

Astfel Cuvioasa Sfânta Parascheva poate fi considerate că este primul cetățean de onoare al Iașilor.

ADI CRISTI