Viorica Dăncilă i-a somat pe Klaus Iohannis şi pe liderii liberali „să abandoneze discursul urii şi al jignirilor la adresa cetăţenilor”

Play

Premierul Viorica Dăncilă i-a somat luni pe preşedintele Klaus Iohannis şi pe liderii liberali „să abandoneze discursul urii şi al jignirilor la adresa cetăţenilor” şi să se concentreze pe creionarea unui program de guvernare.

„În lipsa unui program de guvernare şi în lipsa unui plan concret pentru români şi România din partea PNL, Klaus Iohannis face ceea ce ne-a obişnuit pe toţi de cinci ani: trage de timp şi încearcă să distragă atenţia de la acest lucru, aruncând în spaţiul public jigniri. Însă ceea ce îngrijorează este foamea de putere a acestui om şi lipsa de viziune a celor care îl înconjoară. Prin mesajele publice pe care le lansează, autointitulaţii salvatori ai democraţiei demonstrează că sunt capabili de orice pentru a-şi masca incompetenţa. Îi somez public pe candidatul Iohannis şi pe gălăgioşii lideri ai PNL să abandoneze discursul urii şi al jignirilor la adresa cetăţenilor şi să se concentreze pe creionarea unui program de guvernare. Dacă nu sunt în stare, să spună public şi să îşi asume că au dat jos un guvern doar din considerente electorale”, a declarat Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de guvern.

Premierul şi-a exprimat neîncrederea faţă de promisiunile PNL şi ale preşedintelui Iohannis de a nu tăia pensii şi salarii, „după ce au anunţat mai multe măsuri de tăieri şi austeritate”.

„Am observat că liderii PNL şi Klaus Iohannis au simţit nevoia să spună că nu vor tăia pensiile şi salariile, după ce au anunţat mai multe măsuri de tăieri şi austeritate. Îi invit să semneze Pactul pentru bunăstare, semnat deja de un milion de români. Aceste partide au mai operat epurări politice şi în trecut, sub pretextul eficientizării activităţii Guvernului, aşa că nu pot fi crezute pe cuvânt. Ne dorim ca această perioadă de instabilitate politică să se încheie cât mai repede, pentru ca acest blocaj creat de ambiţiile lui Klaus Iohannis să nu genereze efecte negative asupra economiei României. Noi ne vom continua să ne îndeplinim obligaţiile faţă de oameni. În plus, sunt multe proiecte pentru dezvoltarea ţării care nu pot fi demarate, pentru că în prezent Guvernul nu mai poate adopta decât acte de administrare a ţării”, a menţionat Viorica Dăncilă. AGERPRES