În prezenţa ministrului demis al Sănătăţii, Sorina Pintea, şi a reprezentanţilor autorităţilor locale, la Iaşi a avut loc miercuri, 16 octombrie, inaugurarea Secției de Mari Arși din cadrul Clinicii de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Arşi de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sfântul Spiridon”. Unitatea dispune de toate spațiile necesare asigurării tratamentului pacienților cu arsuri severe, respectiv cinci paturi pentru mari arși, cinci paturi pentru terapie intensivă intermediară și zece paturi pentru arsuri medii, fondurile necesare realizării acestei importante investiţii fiind asigurate de Ministerul Sănătății (MS) și Banca Mondială (BM), prin intermediul Guvernului României. Secția este dotată cu monitoare, ventilatoare, ecografe, module de infuzie/perfuzie, microscop, dermatom, instrumentar chirurgical și alte echipamente de profil de ultimă generație, valoarea totală a aparaturii achiziționate ridicându-se la 11,5 milioane lei. “Am demonstrat, aici, la Iaşi, că lucrurile pot să meargă. Am demonstrat şi la Timişoara că lucrurile pot să meargă, astfel încât dacă se mai întâmplă nenorociri (precum cea de la Clubul Colectiv – n.r.) să putem să ne ajutăm semenii. Mulţumesc că m-aţi primit în mijlocul dumneavoastră. Nu v-aş putea să vă urez să şomaţi, ci să aveţi puterea să daţi cât mai mult din sufletul dumneavoastră, ca şi până acum pentru toţi cei pe care îi îngrijiţi”, a spus Sorina Pintea, în cuvântul adresat participanţilor prezenţi la naugurarea noii secţii. ”La prima întâlnire pe care am avut-o cu doamna ministru, când a preluat acest mandat, m-a întrebat care sunt prioritățile din sistemul sanitar ieșean. I-am spus atunci de acest centru de mari arși și dumneaei mi-a promis ca va face tot posibilul pentru dotarea clincii atât de necesare nu doar pentru Iași, ci pentru întreaga regiune. Iată că am ajuns acum la acest moment atât de așteptat”, a declarat, la rândul său, președintele Consiliului Județean (CJ), Maricel Popa, present la ceremonia de inaugurare a investiţiei. Prof. univ. dr. Theodor Stamate, coordonatorul Clinicii de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Arşi din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţe “Sfântul Spiridin”, a precizat că, prin programul Băncii Mondiale și cu sprjinul Ambasadei Franței în România, mai multe cadre medicale de la noul centru din Iași (medici de anestezie – terapie intensivă, chirurgi plasticieni, asistente medicale) au beneficiat de stagii de pregătire în domeniu în centrele de mari arși de la Paris şi Lyon. Secția de la Iași va avea, pentru început, 91 de angajaţi. În țară, pe lângă centrele de la Iași și Timișoara vor mai fi deschise încă patru clinici, a anunţat ministrul demis al Sănătăţii, Sorina Pintea. (E.M.)