Dezvoltarea asistenței medicale în ambulator este o măsură ce vine atât în beneficiul paciențilo

Dezvoltarea asistenței medicale în ambulator este o măsură ce vine atât în beneficiul pacienților, cât și al spitalelor, pe care le degrevează, într-o măsură, de cazurile ce nu necesită internare. Este una dintre concluziile conferinței-dezbatere dezbatere „Dezvoltarea asistenței medicale în ambulatoriu – soluție eficientă pentru creșterea performanței sistemului de sănătate”, organizate cu ocazia inaugurării Ambulatoriului integrat al Spitalului Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.

Managerul spitalului, Vasile Rîmbu, a vorbit despre obiectivele sale privind noul Ambulatoriu integrat al spitalului, inaugurat astăzi.

El a vorbit despre importanța convingerii pacienților să rămână să se trateze la spitalul județean.

Vasile Rîmbu a discutat și despre necesitatea dezvoltării relației dintre medicul de familie și medicul de spital.

În ceea ce privește beneficiile oferite de Ambulatoriul integrat inaugurat astăzi, el a evocat, printre altele, reducerea presiunii asupra spitalului și eficientizarea activității.

”Cred că știm cu toții că dezvoltarea și consolidarea serviciilor medicale în sistem ambulator este consideră, la nivel mondial, o prioritate!”, pentru a putea și reduse costurile și a eficientiza sistemul de sănătate, a atras atenția și conf. dr. Diana Păun, consilier de stat în cadrul Departamentului de Sănătate Publică Administrația Prezidențială.

”A trata pacienții în ambulatoriu înseamnă degrevarea spitalelor și a personalului medical din spital” de cazurile ce nu necesită internare, astfel încât ”personalul medical din spital să se concentreze pe pacienții gravi”, a mai spus ea.

Ambulatoriul, o ”investiție reușită (…) care corespunde scopului”, inclusiv aceluia de a ”crește siguranța pacientului”, ”este o interfață între medicul de familie și spital pentru preluarea în îngrijire a pacienților care fie necesită o spitalizare, fie vor necesita în viitor o spitalizare, fie necesită o spitalizare de zi”, a afirmat președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), dr. Vasile Cepoi.

”Raportat la rolul de administrator al Fondului Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, Casa Națională de Asigurări de Sănătate vizează utilizarea fondurilor alocate prin legile bugetare anuale în cel mai eficient mod, care să permită furnizarea unor servicii de calitate și adecvate nevoilor pacienților. În acest sens, asistența medicală primară și asistența medicală ambulatorie de specialitate trebuie s se afle pe lista de priorități și să li se asigure o finanțare adecvată”, ceea ce ”stimulează dezvoltarea lor și, implicit, preluarea unui număr mai mare de cazuri care în prezent sunt tratate în spitalizare continuă, cu cheltuieli majorate”, a spus Iulia Stoea, director general în cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), în cadrul conferinței.

Inaugurarea Ambulatoriului integrat Spitalului Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava

Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a inaugurat astăzi Ambulatoriul său integrat. Este vorba despre unul dintre cele mai moderne ambulatorii integrate unui spital din România și a fost gata în aproximativ 10 luni.

Valoarea investiției s-a ridicat la 25.167.259 de milioane de lei (peste 5,3 milioane de euro). Ambulatoriul a fost dotat cu aparatură medicală în valoare de aproximativ 8 milioane de lei (peste 1,7 milioane de euro).

Noua clădire a Ambulatoriului Integrat de specialitate a fost prevăzută cu căi, tunele de comunicare directă cu Unitatea de Primiri Urgențe, precum și cu alte corpuri ale spitalului, pentru a asigura un flux eficient pentru pacient și logistica aferentă.

Ambulatoriul are o zonă special dedicată pediatriei, cu un design specific micilor pacienți pe care îi va deservi.

Un alt punct de interes al ambulatoriul îl reprezintă zona dedicată pentru medicină fizică și recuperare, care va dispune de cabinete de consultații, cabinete de proceduri umede, precum și cabinete de proceduri uscate.

Programarea pacienților se va face într-un sistem computerizat, care va emite fiecărui pacient un bon de ordine, în funcție de ora sosirii și specialitatea căreia i se adresează.