Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat joi în cadrul unei dezbateri că Ministerul Sănătăţii are în lucru 108 registre de boli, care vor oferi o situaţie clară şi predictibilitate pentru a fi asigurată finanţarea necesară pentru tratarea acestora.
„MS are în lucru 108 registre de boală, care vor oferi o situaţie clară predictibilitate pentru a asigura finanţarea necesară. Pentru aceasta, am spus la momentul potrivit, au fost accesate fonduri europene, fonduri norvegiene şi elveţiene. De aceea, am definit anul viitor ca fiind anul programelor naţionale în sănătate. (…) După elaborarea acestor registre, vom avea în sfârşit o oglindă foarte clară a ceea ce ne dorim, nevoie de finanţare, nevoie de resurse umane, finanţarea medicaţiei pacienţilor”, a declarat ea.
Pintea a spus că a fost finalizat şi planul naţional de cancer, care va fi pus în dezbatere şi pentru care există în evaluare un proiect finanţat cu fonduri europene.
„Este în draft, înseamnă că avem şi sursele de finanţare. Aceste registre ne vor ajuta să creionăm forma finală a acestui plan, astfel încât nu voi pleca până nu vom aproba acest plan naţional pentru cancer”, a explicat ministru.
Sorina Pintea a subliniat că în tratarea afecţiunilor oncologice este necesară o abordare interdisciplinară pentru a avea rezultate.
„Începând de anul acesta am introdus în contractul-cadru obligativitatea centrelor de oncologie de a folosit tumor-boardul, inclusiv în onco-pediatrie, pentru a primi finanţare. Practic, am operaţionalizat tumor-boardul. (…) De anul acesta a devenit obligatoriu. Împreună cu CNAS vom monitoriza modul în care funcţionează această abordare, până când acest lucru va deveni un reflex profesional”, a arătat Sorina Pintea.
Ea a amintit că anul trecut au fost introduse 37 de molecule noi pentru tratarea afecţiunilor cronice, iar anul acesta a continuat procesul de creştere a accesului pacienţilor la tratamente compensate şi gratuite cu încă 19 medicamente noi, majoritatea dintre acestea pentru tratamentul afecţiunilor oncologice.
„Am introdus molecule pentru tratarea leucemiei acute limfoblastice, pentru afecţiuni privind hemato-oncologia politransfuzată, pentru leucemia mieloidă cronică”, a mai arătat ministrul. AGERPRES