Sâmbătă
și duminică, 19 și, respectiv, 20 octombrie, producătorii locali din cadrul
Asociației Magazinelor de Proximitate „La Băcănie” revin pe bulevardul Ștefan
cel Mare, între strada I. C. Brătianu și Casa Modei, în cadrul evenimentului
„Piața verde de weekend”. Astfel, după
cum precizează organizatorii, în spațiul destinat târgului vor fi prezenți
circa 20 de producători locali, care vor comercializa must proaspăt, produse
apicole, zacuscă și dulceață, produse din carne, produse de panificație, legume
și fructe de sezon, sirop de cătină, uleiuri presate la rece, sirop de lavandă,
afine, mentă și zmeură, bere locală, hăinuțe pentru copii, etc. „Piața verde de weekend” este un eveniment
inițiat de către Primăria Municipiului Iași în parteneriat cu Asociația
Magazinelor de Proximitate „La Băcănie”, acest târg desfășurându-se în fiecare
zi de sâmbătă și duminică, între orele 10.00 și 18.00. „Edițiile anterioare ale evenimentului «Piața verde de weekend» au fost
foarte apreciate de către ieșeni, confirmând astfel oportunitatea creării unei
piețe permanente de final de săptămână. Dorim ca în acest mod să venim atât în
sprijinul producătorilor locali, cât și al ieșenilor, care vor putea găsi cu
această ocazie produse locale proaspete și de calitate, direct de la cei care
le fac”, a declarat primarul Mihai Chirica. Scopul acestui eveniment este
de a susține și promova produsele locale, potrivit conceptului „Producem,
consumăm, investim local”.
(E.M.)