Curtea de Conturi va avea buget propriu

Curtea de Conturi va avea buget propriu, care va fi inclus în bugetul de stat ca un compartiment separat. Legea care prevede acest lucru și decretul șefului statului privind promulgarea acesteia va fi publicată vineri, 18 octombrie, în Monitorul Oficial. Noile prevederi vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2020, transmite MOLDPRES.

Bugetul Curții va fi administrat în mod independent. Acesta va fi elaborat conform principiilor, regulilor și procedurilor prevăzute de Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale pentru autoritățile bugetare independente/autonome. Dacă resursele oferite vor fi insuficiente pentru îndeplinirea mandatului, Curtea de Conturi va avea dreptul să se adreseze Parlamentului.

Guvernul, în termen de trei luni de la data adoptării noii legi, va aduce actele sale normative în concordanță cu aceasta.

În prezent, Curtea de Conturi se finanțează de la bugetul de stat în limita alocațiilor aprobate prin legea bugetară anuală.