Alegeri locale în Republica Moldova: Ion Ceban şi Andrei Năstase, în turul II

Comisia Electorală Centrală (CEC) a publicat primele rezultate ale alegerilor locale din Chișinău. Datele sunt prezentate după procesarea a 306 procesele verbale din 307. Astfel, datele arată că, la această oră, socialistul Ion Ceban e primul în topul preferințelor alegătorilor, cu un procent de 40,16% din numărul total de voturi valabil exprimate. Urmează candidatul Blocului ACUM, Andrei Năstase, cu 31,09% din voturi.  Totuși, niciunul din primii doi candidați nu au obținut, deocamdată, 51% din voturi.  Astfel, datele preliminare arată că la Chișinău se va desfășura turul II al alegerilor locale. Ex-primarul Dorin Chirtoacă este pe locul 3, cu un procent de 10,17% din voturi, urmat de Octavian Țîcu, cu 4,76%. Top 5 candidați preferați din start îl încheie reprezentantul Partidului Șor, Valerii Klimenc, cu 3,04%. CEC anunță că alegerile au fost liniștite, fără incidente majore, secțiile de votare din țară fiind închise la ora 21:00, ultimele 13 secții de votare vor fi închise în mai puțin de o oră.  „Scrutinul local poate fi declarat valabil”, a precizat președintele CEC, Dorin Cimil. Primar general al municipiului Chișinău este ales candidatul care a acumulat 50% + un vot.  Dacă niciunul dintre candidați nu reușește să treacă acest prag, este organizat turul doi al alegerilor, cu primii doi candidați, unde se declară câștigător cel care a acumulat cele mai multe voturi. (sursa: www.stiri.md)