Florin Cîţu a declarat că ar accepta postul de ministru de Finanţe dacă i s-ar propune oficial acest lucru

Liderul senatorilor liberali, Florin Cîţu, a declarat luni, la RFI, că ar accepta postul de ministru de Finanţe dacă i s-ar propune oficial acest lucru, apreciind că ar fi „o onoare” să facă parte din Guvernul Orban.

Întrebat dacă i s-a propus postul de ministru de Finanţe, Cîţu a răspuns: „Nu. Sunt discuţii în interior, sunt mai mulţi oameni care sunt luaţi în considerare, dar oficial nu, nu mi s-a propus aşa ceva. Deocamdată, sunt trei sau patru persoane care sunt pe o listă de miniştri de Finanţe”.

El a spus însă că ar accepta această funcţie: „Bineînţeles. În acest moment, oricare dintre colegii mei ar trebui să spună ‘da’. Şi eu, chiar dacă mi se propune acest lucru, pentru că de trei ani de zile arătăm că se fură din bugetul României, banii sunt cheltuiţi ineficient, această risipă şi toţi colegii mei ştim cum să reparăm situaţia. Pentru oricare dintre noi o să fie o onoare să fim în acest guvern, mai ales că e o perioadă dificilă pentru România. Şi, da, toţi se înghesuie să meargă la guvernare atunci când e bine, dar nu prea vrea nimeni atunci când e greu şi o vedem mai mult ca o datorie faţă de români. De aceea şi eu şi colegii mei nu vom avea o problemă să spunem ‘da’, sunt sigur”.

Senatorul liberal s-a arătat convins că Guvernul Orban va trece „din prima de Parlament”.

„Eu sunt încrezător că guvernul va trece, pentru că nimeni dintre cei care au semnat moţiunea de cenzură nu vrea să mai dea o singură zi în plus Guvernului Dăncilă. Ca să plece Guvernul Dăncilă cu adevărat, şi Dragnea, şi Vâlcov, şi Teodorovici (…), şi umbrele lor, trebuie să punem un nou guvern. România trebuie să fie guvernată de altcineva. Până acum suntem cu Dăncilă şi de aceea cred că raţiunea şi interesul românilor, reprezentat de parlamentari, va învinge până la urmă şi vom avea un guvern care va trece din prima”, a susţinut Florin Cîţu.

În opinia sa, PNL va putea ţine cont de condiţiile puse de partidele de Opoziţie, pentru sprijinirea Guvernului Orban, pentru că „aceste condiţii se regăsesc majoritatea şi în moţiunea de cenzură, semnate de cele şase partide care au votat moţiunea”. „Deci nu vedem o problemă în a încorpora aceste condiţii în programul de guvernare, majoritatea sunt condiţii de bun simţ”, a adăugat parlamentarul liberal. AGERPRE