Începând cu data de 27 octombrie, valorile vor scădea cu până la 10 grade

Vremea va rămâne caldă în această săptămână, în majoritatea regiunilor, cu temperaturi medii diurne de 26 de grade Celsius, însă începând cu data de 27 octombrie, valorile vor scădea cu până la 10 grade, iar probabilitatea de apariţie a ploilor va fi în creştere, se arată în prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 21 octombrie – 3 noiembrie.

În Banat, cu uşoare variaţii de la o zi la alta, intervalul 21 – 26 octombrie va fi caracterizat de temperaturi diurne cu mult mai ridicate decât cele specifice perioadei, înregistrându-se valori medii în jurul a 26 de grade. Ulterior, vremea va intra într-un proces de răcire treptată, urmând astfel ca maximele să scadă, în medie, de la 23 de grade, pe 27 octombrie, spre 11 grade în intervalul 31 octombrie – 3 noiembrie, când vor fi valori mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă din an. În intervalul 21 – 27 octombrie, variaţiile temperaturilor minime vor fi nesemnificative, urmând să se înregistreze valori cuprinse, în medie, între 10 şi 12 grade. Totodată, în ultimele trei zile de prognoză, temperaturile minime vor scădea treptat, până la valori de 3 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi în creştere începând cu data de 27 octombrie.

În Crişana, în prima săptămână de prognoză, variaţiile de la o zi la alta vor fi în general nesemnificative urmând a se înregistra în medie, temperaturi cu mult peste cele normale datei, acestea încadrându-se între 24 şi 26 de grade. Începând cu data de 27 octombrie, vremea se va răci, astfel că spre finalul intervalului de prognoză (intervalul 31 octombrie – 3 noiembrie) se vor înregistra, în medie, maxime mai scăzute decât cele normale pentru această perioada din an, în jurul a 10 grade. Regimul termic nocturn va avea un parcurs similar cu cel al maximelor, astfel că, până în jurul datei de 27 octombrie, variaţiile vor fi mici de la o noapte la alta, urmând a se înregistra în medie în jur de 10 grade, pentru ca apoi acestea să scadă în a doua parte a celei de-a doua săptămâni de prognoză (intervalul 31 octombrie – 3 noiembrie) spre două grade Celsius, în medie. Ploile îşi vor face apariţia începând cu data de 27 octombrie.

În Transilvania, până pe 25 octombrie, regimul termic va fi caracterizat de valori cu mult mai ridicate decât cele climatologic specifice datei, urmând a se înregistra maxime de 23 – 24 de grade, în medie. Ulterior, vremea va intra într-un proces de răcire treptată de la o zi la alta, urmând a se înregistra maxime sub cele normale, după data de 29 octombrie, acestea coborând spre 9 grade, în medie, la sfâşitul intervalului de prognoză. Până în jurul datei de 26 octombrie, variaţiile temperaturilor minime vor fi nesemnificative, în medie urmând a se înregistra valori în jurul a 7 grade. Minimele vor coborî, apoi, spre o medie de zero grade pe 30 octombrie, valoare ce se va menţine până la sfârşitul intervalului de prognoză. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi în creştere în a doua săptămână de prognoză.

În zona Maramureşului, în prima săptămână, cu uşoare variaţii de la o zi la alta, vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod normal, urmând a se înregistra temperaturi maxime cuprinse între 23 şi 25 de grade, în medie. Din 27 octombrie, o răcire treptată a vremii va determina înregistrarea până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză a unor temperaturi maxime sub cele normale pentru perioada din an, până spre medii în jurul a 9 grade în intervalul 31 octombrie – 3 noiembrie. Până pe 28 octombrie vor fi variaţii în general nesemnificative de la o noapte la alta, temperaturile minime urmând a se încadra, în medie, între 7 şi 9 grade, Apoi, acestea vor scădea spre zero grade, în medie, pe parcursul intervalului 31 octombrie – 3 noiembrie. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi în creştere începând cu data de 27 octombrie.

În Moldova, până pe 26 octombrie, regimul termic va fi caracterizat de valori cu mult mai ridicate decât cele climatologic specifice datei, urmând a se înregistra maxime de 21 – 22 de grade, în medie. Vremea va intra într-un proces de răcire treptată de la o zi la alta, urmând a se înregistra maxime sub cele normale, după data de 28 octombrie, acestea coborând spre 9 grade, în medie, valoare ce se va menţine până la sfâşitul intervalului de prognoză. Până în jurul datei de 27 octombrie, variaţiile temperaturilor minime vor fi nesemnificative, în medie urmând a se înregistra valori în jurul a 9 grade. Ulterior, minimele vor coborî spre o medie de un grad pe 30 octombrie, ce se va menţine până la sfârşitul intervalului de prognoză. Ploile vor apărea cu preponderenţă în a doua săptămână de prognoză.

În Dobrogea, până pe data de 28 octombrie, regimul termic va fi caracterizat de temperaturi diurne uşor mai ridicate decât cele normale perioadei, care se vor situa în jurul a 19 grade, în medie, însă în intervalul 29 octombrie – 3 noiembrie media lor va avea valori în jurul a 11 grade, sub cele normale pentru această perioadă a anului. În ceea ce priveşte evoluţia minimelor, variaţia acestora va fi nesemnificativă până pe 28 octombrie, menţinându-se, în medie, la 10 – 11 grade, dar apoi, pe parcursul intervalului 29 octombrie – 3 noiembrie, acestea vor fi în scădere şi se vor încadra între 4 şi 7 grade, în medie. Probabilitatea de apariţie a ploilor va creşte treptat, în cea de-a doua săptămână de prognoză.

În regiunea Munteniei, cu mici variaţii de la o zi la alta, intervalul 21 – 27 octombrie va fi caracterizat de temperaturi diurne cu mult mai ridicate decât cele specifice perioadei, înregistrându-se valori medii de 22 – 24 de grade. Vremea va intra într-un proces de răcire, urmând astfel ca maximele să scadă, în medie, de la 20 de grade, pe 28 octombrie, spre 12 – 13 grade începând cu data de 30 octombrie, astfel încât până la sfârşitul intervalului de prognoză vor fi valori mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă din an. În intervalul 21 – 28 octombrie, variaţiile temperaturilor minime vor fi nesemnificative, urmând să se înregistreze valori cuprinse, în medie, între 9 şi 11 grade. Ulterior, temperaturile minime vor scădea, astfel că în ultimele patru zile de prognoză media lor va atinge valori de 2 – 3 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi în creştere începând cu data de 27 octombrie.

În Oltenia, în intervalul 21 – 27 octombrie, vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod normal, variaţiile de la o zi la alta vor fi în general nesemnificative, astfel că maximele se vor încadra între 23 şi 25 de grade, în medie. Începând din 28 octombrie, vremea se va răci, conducând la înregistrarea unor temperaturi maxime sub cele normale în ultimele 5 zile de prognoză, când vor fi cuprinse, în medie, între 12 şi 14 grade. Minimele vor avea o evoluţie similară cu cea a maximelor, astfel că până în data de 28 octombrie variaţiile nu vor fi notabile, urmând a se înregistra, în medie, în jur de 11 grade, apoi acestea vor scădea spre 2 – 3 grade, în medie, în intervalul 30 octombrie – 3 noiembrie. În a doua săptămână de prognoză, probabilitatea de apariţie a ploilor va fi în creştere.

La munte, în perioada 21 – 26 octombrie, vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod normal, deşi de la o zi la alta vor exista mici variaţii, maximele urmând a se încadra între 17 şi 19 grade, în medie. Ulterior, răcirea vremii va determina înregistrarea unor maxime sub cele normale, acestea situându-se între două şi patru grade, în medie, în ultimele cinci zile de prognoză. Până în jurul datei de 27 octombrie nu vor fi variaţii notabile în ceea ce priveşte parcursul minimelor, cu valori între 7 şi 9 grade, în medie, apoi acestea vor scădea astfel încât spre sfârşitul intervalului media lor va coborî sub pragul de îngheţ. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, predominant sub formă de ploaie şi lapoviţă va fi în creştere în intervalul 27 octombrie – 3 noiembrie.

Estimările sunt realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. AGERPRES