Marius Turda, profesor la Oxford Brookes University, vine în România

În perioada 25 octombrie – 24 noiembrie, Marius Turda, profesor la Oxford Brookes University şi director al Centrului de Istorie a Medicinei al aceleiaşi universităţi, va lansa la Cluj, Iaşi, Oradea, Timişoara şi Bucureşti volumul Istorie și rasism. Ideea de rasă de la Iluminism la Donald Trump, apărut de curând în colecția „Historia” a Editurii Polirom, traducere de Marius-Adrian Hazaparu, disponibil și în format digital. Mai jos, programul complet de evenimente.

O primă lansare a volumului scris în colaborare cu Maria Sophia Quine, senior fellow la Centrul de Istorie a Medicinei din cadrul Oxford Brookes University, a avut loc pe 11 august, în cadrul Şcolii de Vară de la Telciu, Bistriţa-Năsăud.

Venirea autorului în România va cuprinde o serie de evenimente: lansări de carte, expoziții și conferințe.

„Ideea de rasă are o lungă istorie discontinuă şi eterogenă. Şi se reinventează mereu, adesea prin redescoperirea şi combinarea unor ingrediente vechi, uitate, refulate ori cenzurate, prin schimbarea paradigmelor – de la filosofie, lingvistică şi antropologie la antropogeografie, medicină, genetică, eugenism şi biopolitică. Lucrarea semnată de Marius Turda, unul dintre cei mai valoroşi specialişti internaţionali ai acestei problematici, şi de colega sa Maria Sophia Quine este o sinteză istorică şi critică a evoluţiei conceptului de rasă din Epoca Luminilor pînă astăzi. Adică istoricizarea şi contextualizarea unei idei plasate între negare/relativizare constructivistă şi absolutizare esenţialistă, între universal (natura umană) şi particular (ierarhizarea grupurilor şi indivizilor între sublim şi monstruos).” (Sorin Antohi, membru în Academia Europaea)

Marius Turda a studiat istoria la Universitatea din Bucureşti, Central European University din Budapesta (CEU) şi Universitatea Oxford. Este profesor la Oxford Brookes University şi director al Centrului de Istorie a Medicinei al aceleiaşi universităţi. A fost director fondator al Institutului Cantemir de la Universitatea Oxford şi este editorul colecţiei de istoria medicinei de la CEU Press. Mai multe detalii, aici.

Maria Sophia Quine a fost senior lecturer de istorie europeană modernă în cadrul Departamentului de istorie de la Queen Mary, University of London. Mai multe detalii, aici.

Program de evenimente: CLUJ 

Vineri, 25 octombrie
• ora 15.00, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială (Str. Dostoievski, fosta Plugarilor, nr. 34)
Atelier: Eugenie, igienă socială și biopolitică: despre crearea unei națiuni „sănătoase” în România

• ora 18.00, Book Corner Librarium (Bulevardul Eroilor Nr 15)
Lansare de carte: Istorie și rasism. Ideea de rasă de la Iluminism la Donald Trump
Invitaţi: Cristina Raţ, Zsuzsa Bokor, Attila Varga, Mihály Szilágyi-Gál
Moderator: Gabriel Bota IAŞI 

Vineri, 1 noiembrie
• ora 15.00, Aula „George Emil Palade”, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”
(Str. Universităţii nr. 16)
Conferinţa „Biopolitica și eugenismul în România, 1920-1944”

• ora 17.00, Aula „George Emil Palade”, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”
Lansare de carte: Istorie și rasism. Ideea de rasă de la Iluminism la Donald Trump
Invitaţi: Alexandru-Florin Platon, Florin Cîntec, Richard Constantinescu
Moderator: Dorin Dobrincu

1 noiembrie – 15 decembrie
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”
Expoziţie „Știință și etnicitate II. Biopolitica și eugenismul în România, 1920-1944”. BÎRLAD 

Sîmbătă, 2 noiembrie
ora 11.00, Sediul central al Muzeului Vasile Pârvan (Strada Vasile Pârvan 1)
Vernisaj expoziţie: Ştiinţă şi etnicitate: Cercetarea antropologică în România anilor ’30  ORADEA 

Sîmbătă, 9 Noiembrie
ora 11.00, Sala Mare a Primăriei Oradea (Piața Unirii 1)
Lansare de carte: Istorie și rasism. Ideea de rasă de la Iluminism la Donald Trump
Invitat: Mihai Maci TIMIŞOARA 

Sîmbătă, 9 noiembrie
ora 17.00, Librăria „La Două Bufniţe” (Piața Unirii nr 11)
Lansare de carte: Istorie și rasism. Ideea de rasă de la Iluminism la Donald Trump
Invitați: Victor Neumann, Florin Lobonț

10 noiembrie – 22 decembrie
Casa „Adam Müller-Guttenbrunn”
Expoziţie „Știință și etnicitate II. Biopolitica și eugenismul în România, 1920-1944” BUCUREŞTI 

Joi, 21 noiembrie
• ora 16.00, Facultatea de Filozofie, Universitatea din Bucureşti (Splaiul Independenței 204)
Conferinţă: ‘Firavul eugenism românesc’! Un comentariu la tendința firească de a „îmbunătăți” trecutul• ora 18.00, Centrul Național de Cultură a Romilor – Romano Kher (Splaiul Independenței 202ª, Etaj 9)

Conferinţă: „Despre rasă și rasismul față de Romi în perioada interbelică”

Vineri, 22 noiembrie
• ora 14.00: ICUB Humanities, Universitatea din București (Str. Dimitrie Brandza 1)
Conferinţa „Science and Ethnicity: The Concept of ‘Race’ in Romanian Anthropology during the Interwar Period”

• ora 18.00, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din Bucureşti (Bulevardul Schitu Măgureanu 9)
Masă rotundă cu tema: „Biopolitică și Modernitate, 1900-1945”
Invitați: Sorin Antohi, Calin Cotoi, Ion Matei Calinescu

Eveniment organizat împreună cu Institutul de Antropologie „Francisc J Rainer” Academia Română (Eroii Sanitari nr. 8, sect. 5)

Sîmbătă, 23 noiembrie
• ora 11.00, Tîrgul de Carte Gaudeamus, ediţia a XXVI-a (Pavilionul B2 al Complexului Expoziţional Romexpo, Bulevardul Mărăști 65-67)
Lansare de carte: Istorie și rasism. Ideea de rasă de la Iluminism la Donald Trump
Invitaţi: Sorin Antohi, Călin Cotoi
Moderator: Adrian Şerban