Ministerul Sănătăţii a consultat comisiile de specialitate în ceea ce priveşte unele medicamente care nu vor mai avea preţ

Ministerul Sănătăţii a consultat comisiile de specialitate în ceea ce priveşte unele medicamente, din cele 128, începând din luna noiembrie, iar acestea au spus că există alternative terapeutice, a declarat luni, într-o dezbatere la MS, ministrul demis al Sănătăţii, Sorina Pintea.

Potrivit reprezentantului MS, comisiile de specialitate au afirmat că pentru unul dintre produse a fost interzisă utilizarea în Uniunea Europeană, conform unei directive, iar pentru celelalte există alternative terapeutice.

Sorina Pintea a precizat că pentru 58 din cele 128 de medicamente producătorii au acceptat preţul, pentru alte 49 dintre ele există alternative terapeutice farmaceutice şi se comercializează “fără probleme”, iar Ministerul Sănătăţii a cerut punct de vedere de la comisii în cazul a 21 de medicamente.

“Pentru 49 s-au identificat alternative terapeutice şi au rămas 21 pentru care am solicitat punct de vedere la comisie”, a susţinut reprezentantul MS.

Ea a spus că, pe data de 9 octombrie, a primit două adrese contradictorii de la Comisia de diabet, la interval de două ore, în legătură cu două dintre medicamentele pentru care s-a cerut punct de vedere. Într-una dintre adrese comisia afirma că nu este oportună achiziţionarea medicamentelor pentru diabet prin procedura de nevoi speciale, iar în cea de-a doua adresă se spunea că nu este de competenţa comisiei.

“Prin urmare voi pune şi eu întrebări comisiei: de ce dimineaţă la ora 10,00 am primit această adresă şi peste două ore altă adresă? Aşa cum mi-a dat acordul pentru 17 autorizaţii de nevoi speciale. (…) Am spus că, dacă este nevoie, vom da acord pentru autorizaţie de nevoi speciale la solicitarea şi propunerea comisiei de specialitate pentru că aşa spune legea”, a afirmat Sorina Pintea. AGERPRES