NEBĂNUITELE ABISURI

Începem o nouă săptămână fără ca România să fie o țară guvernabilă. Avem președinte, avem
prim ministru, avem Parlament, avem acea majoritate politică care să susţină actul de guvernare în misiunea sa de a guverna țara în folosul cetățeanului și a interesului național. Din această afirmație discutabilă rămâne ultima sa parte, aceea cu ”avem majoritate politică”. Lipsa reală a majorității politice astăzi face instabilă activitatea pe scena politică a țării, oferind o situație greu de apreciat guvernării reale a țării. Un guvern Dăncilă, demis prin moțiune de cenzură, care nu poate să plece din Palatul Victoria pentru că ”a doua zi după moțiune”, câştigătorii nu reușesc să-și păstreze acea majoritate victorioasă, ceea ce îi oferă Vioricăi Dăncilă, ciudata șansă de a striga în piețele publice ale țării: ”Am înfrânt!”
Alături de această rămășiță a fostei guvernări, care continuă să guverneze, țara este pur și simplu dezorientată și obligată să meargă pe sârmă, să fie puternic încercată de acea instabilitate greu de evitat, greu de ignorat. Suntem astfel condamnați la o veșnică bâlbâială, incoerență, instabilitate ceea ce ne provoacă acel dezechilibru din care nu ne mai putem reveni. În România zilei de azi nu mai există putere și nici opoziție. Există o mlaștină comună prin care politicienii încearcă să treacă, scufundându-se împreună, devenind toți o apă și-un pământ. Este din ce în ce mai imposibil să constați care sunt ai noștri și care sunt ai lor, care dintre nălucile zbaterii merg în direcția în care suntem și noi târâţi, trași pur și simplu de păr sau de câte un picior. Avem tot timpul senzația că există cineva în arenă care încearcă să ne reprezinte, să lupte pentru noi, dar pe care nu reușim să-l identificăm precis, nu reușim să-i aflăm și să-i strigăm numele, mult prea înăclăit și el asemenea trupului în noroiul vâscos și cleios al intereselor grele și unsuroase din mlaștina în care suntem condamnați să trăim.
Suntem sau nu suntem noi, cei care avem garanția votului pus vot lângă vot, pentru a crea majoritatea conducătoare?
Mult câștigata și mult invocata majoritate construită pentru dărâmarea Guvernului Dăncilă, majoritate strânsă în jurul PNL, majoritate ce a cristalizat într-un tot, este adevărat, conjunctural, a scos în față, alături de PNL, USR, ALDE, Pro România, PMP, UDMR, Minoritățile Naționale, altele decât Maghiarii! O dată scoși în față sub luminile rampei, cu sau fără voia lor, aceștia au intrat în gura lumii, cel mai puternic malaxor al opiniei publice, această formă primară a luatului la rost declanșat de luatul la rost de către mulțime, de această dată în lipsă de ”ciuma roșie” toată furia consumându-se asupra celor care s-au jucat cu stabilitatea țării, de fapt cu stabilitatea mesei pe care fiecare român își pune farfuria de ciorbă. Totul până la ciorbă, ar spune ”hâtrul de serviciu”. Avem nevoie de acea liniște pe care ne-o furnizează asigurarea hranei de zi cu zi, de acel loc stabil în care ne întoarcem acasă, unde găsim relaxarea și liniștea familiei acaparatoare. Avem nevoie de relaxarea pe care ne-o furnizează lipsa de griji și, mai ales, starea de retragere, de părăsire a problemelor obsedante ale țării, dacă e să vorbim despre politicienii care și-au asumat grijile țării, de parcă acestea ar fi grijile lor. Această periculoasă confuzie prelungește greșeala mult peste marginile care ne pot separa, astfel încât dintr-o dată riscăm să ne trezim că țara este de fapt a noastră și așa cum ne perpelim pentru că ea nu mai are ce mânca, tot așa ne burzuluim atunci când suntem chemați să-i strângem recolta. O astfel de acțiune ne pune în situația de a confunda hambarele naționale cu magaziile din curțile noastre (devenite între timp mult mai mari, mult mai multe), că nu poți să lași bunătate de recoltă sub cerul liber, la îndemâna hoților!
Astăzi, nu se mai reușește coagularea majorităţii atât de necesare finalizării victoriei și așezării fiecăruia acolo unde îi este locul. Țara astăzi nu se mișcă, dar nici nu stă pe loc. Este într-o stare permanentă de joc de glezne, oferindu-se imaginea nervozității, a unui galop pe loc, un mers de motor în gol, o bătută strămoșească ce nu ne aduce nici un câștig, chiar dacă reuşeşte să schimbe câte trei cămăși ude de atâta transpiraţie fără rost.
Dacă ar fi să cercetăm fenomenul, nu mică ne va fi mirarea când vom constata că în toată această buluceală și-a băgat cineva coada. Nu este vorba de șoarece, drac sau altă lighioană, cât mai ales poate fi vorba de Klaus Werner Iohannis, președintele în funcțiune și candidatul la președinție, cel căruia i-a sărit muștarul când a constata că premierul desemnat Ludovic Orban nu este în stare să convingă opoziția să mai fie unită o tură, pentru a finaliza ceea ce ar fi trebuit să finalizeze. Toată povestea asta a început să miroase urât și să fie comparabilă cu un act fără finalizare! O cădere în tine, prilej cu care își descoperi nebănuitele abisuri.
ADI CRISTI