DNA:Raportul MCV remarcă faptul că atacurile împotriva Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie au avut un impact negativ

Raportul MCV remarcă faptul că atacurile împotriva Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie au avut un impact negativ, se arată într-un comunicat al DNA transmis, marţi, AGERPRES.

„Constatând că rezultatele activităţii în combaterea corupţiei la nivel înalt rămân solide, raportul remarcă însă semne că presiunea continuă la care au fost supuse instituţiile-cheie în combaterea corupţiei, între care DNA, a avut un impact negativ. Un exemplu se referă la modificările aduse legilor Justiţiei ce au inclus schimbări majore cu privire la cerinţele de vechime, cu impact asupra capacităţii DNA de a funcţiona”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, raportul remarcă faptul că, de la ultima evaluare ce a avut loc în noiembrie 2018, în pofida faptului că DNA şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au continuat să investigheze şi să sancţioneze faptele de corupţie la nivel înalt, „demonstrând profesionalism în împrejurări foarte dificile”, „atacurile împotriva activităţii lor, modificările succesive aduse cadrului legislativ aplicabil şi posibilitatea punerii la îndoială a autorităţii deciziilor definitive ridică probleme asupra sustenabilităţii rezultatelor în lupta împotriva corupţiei la nivel înalt”.

„Documentul apreciază conducerea DNA pentru faptul că a reuşit cu succes să menţină activitatea instituţiei, dar observă că natura provizorie a numirilor interimare la vârful instituţiilor judiciare dă o notă de incertitudine şi vulnerabilitate. Referitor la cele sus menţionate, DNA îşi menţine angajamentul ferm în continuarea activităţii de co