Breaking News

Donald Trump a comparat procedura de destituire care-l vizează cu un ”linşaj”

Preşedintele american Donald Trump a comparat marţi procedura de destituire care-l vizează cu un ”linşaj”, cuvânt care în SUA are un sens aparte, potrivit AFP.

Liderul de la Casa Albă a mai vorbit în trecut despre ”vânătoare de vrăjitoare” sau despre ”hărţuire”, dar este o premieră folosirea termenului de ”linşaj”, care face trimitere la istoria de sclavie şi segregare rasială a SUA.

”Într-o zi, dacă un democrat devine preşedinte şi republicanii obţin Camera Reprezentanţilor, chiar şi cu o marjă redusă, ei vor putea lansa o procedură de punere sub acuzare a preşedintelui, chiar fără respectarea procedurilor, inechitabil şi fără drept”, a scris Trump pe Twitter. ”Toţi republicanii trebuie să-şi amintească de ceea ce văd aici: un linşaj”, a adăugat el în postarea care a stârnit imediat reacţii puternice.

”Este un cuvânt pe care niciun preşedinte nu ar trebui să-l folosească pentru el însuşi”, a declarat congresmanul democrat afro-american James Clyburn. ”Eu vin din Sud. Cunosc istoria acestui cuvânt. Este un cuvânt care trebuie folosit cu multă, multă prudenţă”, subliniază acesta, amintind că niciunul dintre foştii preşedinţi americani vizaţi de o procedură de punere sub acuzare, Andrew Johnson, Richard Nixon şi Bill Clinton, nu au făcut astfel de referiri.

Postarea lui Trump vine în ziua în care trei comitete ale Camerei Reprezentanţilor îl audiază pe însărcinatul cu afaceri al SUA în Ucraina, William Taylor, privind cazul presiunilor exercitate de preşedintele american asupra omologului său ucrainean Volodimir Zelenski pentru investigarea fiului lui Joe Biden, Hunter Biden.

Acesta din urmă a lucrat începând din 2014 pentru o companie ucraineană din sectorul gazelor, în perioada când Joe Biden era vicepreşedinte al SUA în mandatul preşedintelui democrat Barack Obama, iar acum el este cel mai probabil adversar al lui Trump la alegerile de anul viitor. Respectiva companie ucraineană a fost ţinta unei anchete conduse de un procuror a cărui demitere a fost cerută atunci Kievului de către Joe Biden pe motivul slabelor rezultate ale acelui procuror în lupta împotriva corupţiei. Dar Trump crede că motivul real al acestei cereri a fost de fapt investigaţia condusă de procurorul ucrainean împotriva fiului vicepreşedintelui Joe Biden şi i-a sugerat lui Zelenski să acţioneze în privinţa acelei anchete.

În urma publicării stenogramei discuţiei Trump-Zelenski din 25 iulie, democraţii au lansat împotriva lui Trump procedura de ”impeachment” (punere sub acuzare şi destituire). AGERPRES