În perioada 21 – 22 octombrie, Excelența Sa Kim Yong Ho, Ambasadorul Republicii Coreea la București, s-a aflat în Iași, la invitația primarului Mihai Chirica, precum și cu ocazia inaugurării Centrului de Studii Coreene din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Excelența sa a fost însoțit pe parcursul acestei vizite de către Kim Ji Eun, secretar II al Ambasadei, și Song Hoyoung, asistent tehnico-administrativ al Ambasadei. Marţi, 22 octombrie, în cadrul unei întâlniri oficiale organizate la Primăria Municipiului Iași, discuțiile au vizat extinderea relațiilor de cooperare între Iași și Coreea, mai ales în domeniile academic și economic, valorificarea potențialului deosebit al României și al Iașului de a atrage investiții, aceasta datorită poziției strategice între Asia și Europa de Vest, precum și finalizarea procesului de înfrățire cu localitatea Yong-in din Coreea. Potrivit Biroului de presă al Primăriei, în cadrul discuțiilor, primarul Mihai Chirica a apreciat că Republica Coreea ar trebui să fie un model pentru România în ceea ce privește modul cum a reușit să combată corupția, dar și în privința sistemului de educație și a mediului economic. Luni, 21 octombrie, la recomandarea primarului Mihai Chirica, delegația Ambasadei Republicii Coreea a făcut și o vizită la Antibiotice SA, unde a avut o întâlnire cu conducerea companiei și a vizitat o secție de producție a produselor injectabile. (E.M.)
Related Articles
La Palas începe sezonul faptelor bune: poți dona piese vestimentare, încălțăminte și jucării
10 noiembrie 2021 11:52
CCR: Dezbaterile pe sesizarea privind legea referitoare la gestionarea vaccinării antirabice a câinilor – amânate pe 31 ianuarie
14 decembrie 2022 13:26
Persoanele cu vârsta de pensionare şi stagiul incomplet de cotizare pot cumpăra vechime în limita a şase ani
25 septembrie 2020 10:13
Ministerul Educaţiei: Peste 461.700 de elevi beneficiază în luna octombrie de burse de merit
1 noiembrie 2023 12:36
Check Also
Close