Breaking News

Orban:Angajăm discuţii cu formaţiunile politice şi grupurile parlamentare altele decât PSD

Preşedintele PNL, premierul desemnat Ludovic Orban, a declarat, marţi, că nu are nimic de discutat sau negociat cu PSD, dar, pentru învestirea Guvernului, va angaja discuţii şi cu parlamentari social-democraţi care nu sunt de acord cu „toate porcăriile” făcute în ultima perioadă.

„La fel ca la demararea procedurii moţiunii de cenzură, angajăm discuţii cu formaţiunile politice şi grupurile parlamentare altele decât PSD. Nu am avem nimic de negociat şi de discutat cu PSD. Sigur că abordăm parlamentarii individual şi independent şi parlamentari a căror afiliere nu este clară în momentul de faţă, de asemenea abordăm şi parlamentari care încă sunt în PSD, dar care ştim despre ei că nu agreează toate porcăriile pe care le-a făcut PSD în ultima perioadă şi care au conştiinţa şi discernământul de a susţine un Guvern”, a explicat Orban.

El şi-a exprimat convingerea că va reuşi să asigure învestirea Guvernului.

„Am angajat negocieri pe scară largă, cu toţi parlamentarii care ar putea să contribuie la învestirea acestui Guvern şi suntem convinşi că, pe lângă voturile instituţionale pe care putem să le obţinem de la partenerii noştri alături de care am stat umăr la umăr la moţiunea de cenzură, (…) alături de alţi parlamentari individuali cu conştiinţă, putem să asigurăm învestirea Guvernului”, a adăugat liderul PNL. AGERPRES