Primăria Municipiului Constanţa organizează în perioada 24-27 octombrie a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Independent (FITI), un proiect cultural de interes general în valoare de 278.300 lei, finanţat din fonduri nerambursabile şi realizat de Asociaţia Art Society Center, informează un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, evenimentul, finanţat de Primăria Municipiului Constanţa şi produs de Asociaţia Art Society Center, se va desfăşura în intervalul 24 – 27 octombrie pe scenele Teatrului de Stat Constanţa, Teatrului pentru Copii şi Tineret Căluţul de mare şi Tomis Hub, cu secţiunile: Blue Theatre Independence (teatru, dramaturgie contemporană, teatru-dans şi afişe de teatru), Seathre (teatru pentru liceeni) şi Red Theatre Revolution (teatru studenţesc), urmând a avea loc 24 de reprezentaţii şi ateliere de teatru
„În afara spectacolelor ce vor participa la secţiunile de concurs, vor fi prezentate publicului şi spectacole de teatru invitate, ce fac parte din repertoriul unor instituţii publice de teatru din ţară sau companii private ce vor avea ca protagonişti actori consacraţi şi tineri ai scenei româneşti” – se arată în comunicatul de presă. AGERPRES