Angajatorii din Spaţiul Economic European (SEE) pun la dispoziţia muncitorilor români, prin intermediul reţelei Eures România, 494 locuri de muncă, majoritatea în Germania şi Olanda, arată datele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), publicate joi.
Astfel, locuri de muncă libere sunt în: Germania (123), Olanda (119), Malta (64), Austria (54), Polonia (33), Marea Britanie (30), Norvegia (27), Franţa (17), Slovacia şi Spania (câte 12 posturi), Slovenia (2) şi Danemarca (1).
ANOFM precizează că persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele la adresa www.anofm.ro/eures sau se pot prezenta la sediul agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din raza de domiciliu sau reşedinţă, unde consilierul Eures îi poate îndruma. AGERPRES