Chişinău, 24 oct. /MOLDPRES/. Guvernul a lansat concursul pentru selectarea și numirea unui membru în Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) din rândul societății civile. Termenul-limită pentru depunerea dosarelor este 31 octombrie 2019, ora 14.00, transmite MOLDPRES.
Potrivit prevederilor legale, candidatul trebuie să aibă studii superioare juridice, să dețină experiență în domeniul dreptului de cel puțin trei ani și să se bucure de o reputație ireproșabilă. Totodată, vor fi eligibili candidații care nu au fost declarați vinovați de comiterea unei infracțiuni, care nu au sancțiuni disciplinare nestinse și care nu exercită o altă activitate remunerată, cu excepția activității didactice, de creație, științifice, sportive și activității în cadrul asociațiilor obștești.
Candidații care doresc să aplice pentru această funcție trebuie să depună, personal sau prin e-mail, dosarul de participare la concurs, care trebuie să conțină inclusiv o scrisoarea de motivare și curriculum vitae și o scrisoarea de recomandare a organizației din care fac parte sau cu care conlucrează.
Candidații vor fi evaluați în baza dosarelor depuse.
CSP este alcătuit din 15 membri. Patru dintre aceștia sunt aleși prin concurs din rândul societății civile de către președintele Republicii Moldova, Parlament, Guvern și Academia de Științe a Moldovei.