Brazilian President Jair Bolsonaro meets with Abu Dhabi Crown Prince Mohamed bin Zayed al-Nahyan in Abu Dhabi, United Arab Emirates October 27, 2019. WAM/Handout via REUTERS. ATTENTION EDITORS - THIS IMAGE WAS PROVIDED BY A THIRD PARTY.

Emiratele Arabe Unite şi Brazilia au semnat o serie de acorduri

Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Brazilia au semnat duminică o serie de acorduri cu ocazia vizitei preşedintelui brazilian Jair Bolsonaro la Abou Dhabi, în prima sa deplasare oficială în ţările lumii arabe, informează AFP.

Bolsonaro a sosit în Emiratele Arabe sâmbătă, pentru o vizită de trei zile. El ar urma să se deplaseze apoi în Qatar şi în Arabia Saudită, unde va participa marţi la forumul Future Ivestment Initiative (FII), supranumit „Davosul deşertului”.

„Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro şi cu mine am prezidat schimbul de acorduri şi protocoale de intenţii dintre ţările noastre”, a scris pe Twitter prinţul moştenitor Abou Dhabi Mohammed ben Zayed al-Nahyane la finalul întrevederii lor. „Încercăm să punem în funcţiune proiecte comune care să contribuie la diversificarea cooperării şi la întărirea prieteniei noastre”, a adăugat el.

Potrivit agenţiei de presă WAM, cele două ţări au semnat acorduri asupra cooperării în special în domeniul vamal, schimburilor de informaţii, apărării şi comerţului.

Decidenţi politici şi mari directori de companii sunt aşteptaţi în noiembrie la „Davosul deşertului saudit” care va debuta marţi. Ampla participare la acest forum saudit este de asemenea ocazia pentru Arabia Saudită de a reabilita imaginea prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, a cărui responsabilitate a fost pusă în cauză în cadrul uciderii jurnalistului saudit Jamal Khashoggi.

Asasinarea acestuia, survenită la 2 octombrie 2018 la Consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, a cufundat această primă ţară exportatoare de ţiţei din lume în una dintre cele mai grave crize din istoria sa şi a provocat în ultimul moment un val de boicotare a precedentei ediţii a forumului „Davosul deşertului”. AGERPRES