Breaking News

Mai multe universități europene au semnat o declarație comună la UAIC

Vineri, 25 octombrie 2019, s-a semnat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) o declarație privitoare la provocările actuale ale universităților europene. Universitățile semnatare sunt membre ale Grupului Coimbra, Rețelei Utrecht, Consorțiului „Universitaria” și ale Consorțiului Universităților din Republica Moldova, România și Ucraina, precum și Universitatea din Konstanz și Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.

Documentul reprezintă o poziție comună a instituțiilor semnatare, care se angajează să continue demersul de a promova spiritul înțelegerii și respectului față de identități sociale diferite, în contextul intoleranței care se manifestă din ce în ce mai intens în societățile europene. De asemenea, declarația presupune și asumarea fermă a misiunii universităților de a căuta si apăra adevărul și spiritul critic în opoziție cu propagarea post-adevărului. De asemenea, în documentul semnat la Iași se stipulează credința că universitățile britanice ar trebui să își păstreze eligibilitatea în programele educaționale și de cercetare europene, indiferent de cum va avea loc „Brexit”-ul.

Declarația s-a semnat în cadrul Seminarului „Universities in a Changing Europe: 30 years since the Fall of the Iron Curtain”, care are loc la UAIC în perioada 24-26 octombrie, și care își propune dezbateri pe tema provocărilor cu care se confruntă universitățile europene în prezent, în special cele legate de Brexit, răspândirea populismului și dezvoltarea tendințelor post-adevăr. Evenimentul face parte din seria de manifestări dedicate celebrării a 159 de ani de la fondarea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.