Majoritatea adulților în vârstă care primesc medicamente pe rețete consumă și alcool

Majoritatea adulților în vârstă care primesc medicamente pe rețete consumă și alcool, notează autorii unui studiu care au analizat legătura dintre consumul de medicamente combinat cu alcool și riscul de căzături și rănire prin cădere. Autorii studiului atrag atenția asupra faptului că medicamentele care provoacă stări de sedare sunt periculoase când intră în combinație cu alcoolul.

Studiul a scos la iveală că participanții testați aveau în medie 72 de ani, iar 64% au declarat că au consumat alcool. Aproximativ 12% dintre aceștia au luat cel puțin un medicament pe care cercetătorii l-au catalogat că ar putea provoca căzături atunci când este amestecat cu alcool, iar 5% au luat două sau mai multe astfel de medicamente. Doar 50 de persoane, sau 3% dintre participanți, au consumat alcool și au luat medicamente cunoscute că provoacă sedare. Medicamentele includeau opioide, antipsihotice, antidepresive și anumite medicamente pentru epilepsie și dureri nervoase.  După patru ani, 608 persoane, sau 42%, au avut cel puțin o căzătură și 18% au fost rănite în urma unei căzături.

Cercetătorii s-au concentrat pe o mare varietate de medicamente care pot avea efecte secundare potențial periculoase atunci când sunt amestecate cu alcool, inclusiv anumite tratamente d etensiune arterială, pastile de alergii, calmante, medicamente psihiatrice și terapii pentru diabet. În combinație cu alcoolul, multe diontre aceste medicamente ar putea cauza căzături din cauza somnolenței sau a scăderii puternice a tensiunii arteriale sau a zahărului din sânge, au explicat autorii studiului. 

Persoanele care au combinat antidepresive cu alcool, mai expuse riscului de accidentare

În cadrul studiului, au fost examinați 1.457 de adulți cu vârsta peste 65 de ani privind utilizarea acestor medicamente și obiceiurile lor legate de băutură, apoi s-a evaluat câte persoane au suferit căzături în următorii ani. 

În general, riscul de cădere nu pare mai mare pentru persoanele care au utilizat anumite medicamente despre care se crede că fac o combinație nepotrivită cu alcoolul. Însă persoanele care au băut și au folosit medicamente cunoscute că determină sedare sau somnolență au avut un risc cu 50% mai mare să suporte o căzătură și cu 62% un risc sporit să sufere o cădere în urma căreia să se rănească. 

Cercetătorii nu au avut însă date despre utilizarea de către participanți a unei largi varietăți de medicamente fără prescripție medicală, care se consideră că au un efect de sedare înrăutățit de alcool. Chiar și așa, rezultatele sugerează că adulții în vârstă ar trebui să discute despre obiceiurile privind băutura cu medicii lor pentru a reduce potențialul de apariție a căderilor ca urmare a amestecării rețetelor cu alcool, au recomandat autorii studiului.

„Multe medicamente care acționează asupra sistemului nervos central, atunci când sunt combinate cu alcool, pot duce la o sedare sporită, ceea ce crește riscul adulților în vârstă de a cădea și de a suferi o accidentare”, a spus Grainne Cousins, autoarea principală al studiului și cercetător la Colegiul Regal de Chirurgi din Dublin, potrivit Reuters.