COMPETIȚIE DE ȘAH ȘI SPECTACOLE MUZICALE, ÎN WEEK-END, LA IULIUS MALL IAȘI


În acest week-end, Iulius Mall Iași va fi gazda unor evenimente pentru cei mici și cei mari, care invită la relaxare. Ieșenii sunt așteptați să își testeze abilitățile strategice la Cupa Iulius Mall la Șah, dar și să-și lase auzul încântat de concertele Music Addict și Petran Music School.

În perioada 1 – 3 noiembrie 2019, la etajul 1 al centrului comercial, în piațeta Stef va avea loc Cupa Iulius Mall la Șah – Ediția de Toamnă 2019. Pasionații de „sportul minții” și profesioniștii, atât copii, cât și adulți, sunt așteptați să ia parte la competiția care le va aduce provocări pe măsură. Cei care vor să-și pună la încercare gândirea strategică se pot înscrie la numărul de telefon 0745.952.667. Concursul este organizat de Asociația de Șah Iași, în parteneriat cu Iulius Mall, și va reuni aproximativ 100 de participanți. Pe 1 noiembrie, competiția va începe de la ora 16.00, iar pe 2 și 3 noiembrie, de la ora 10.00.

Ziua de 2 noiembrie le aduce ieșenilor concertul Music Addict, care va avea loc la etajul 1 al Iulius Mall, în piațeta Koton. De la ora 16.00, artiști cu vârste între 4 și 20 de ani, elevi ai Atelierului de Muzică Anca Șerban, vor încânta publicul cu vocile și interpretările la pian. Evenimentul este un preambul pentru Festivalul de Muzică „Bucuriile Muzicii” de la Botoșani.

Pe 3 noiembrie, alte voci talentate vor încânta melomanii, de data aceasta elevi ai Petran Music School. Copiii vor concerta tot în piațeta Koton a Iulius Mall, de la ora 17.00. Pe scenă, în ultimul concert Unplugged din acest an, vor urca elevii claselor de canto, chitară, pian și percuție. Interpretările lor vor oferi emoție, reprezentând un mod direct de a-și demonstra talentul și calitățile vocale.