Două dintre cele mai importante intersecţii din oraş, respectiv cea între Calea Chișinăului și bulevardul Metalurgiei, precum și cea din podul Metalurgiei, aflată la intersecția bulevardului Metalurgiei cu bulevardul Chimiei, urmează să fie semaforizate în perioada următoare, au stabilit consilierii locali ieşeni în şedinţa de joi, 31 octombrie. Pentru realizarea primei investiţii, suma necesară este estimată la 221.641 lei, cu TVA, în timp ce valoarea celei de-a doua lucrări se ridică la circa 527.224,30 lei, cu TVA. În cazul ambelor proiecte, durata de realizare este de șase luni, au mai aprobat consilierii. „Având în vedere faptul că în dreptul intersecției Calea Chișinăului cu bulevardul Metalurgiei este amplasat Liceul Teoretic Waldorf, conducerea liceului, cât și numeroși părinți, au solicitat semaforizarea acestei intersecții pentru a spori gradul de siguranță a elevilor în momentul în care aceștia traversează strada. În prezent, trecerea de pietoni nu este semaforizată și prezintă un grad ridicat de periculozitate, din cauză că respectivul sector de drum este tranzitat de vehicule de tonaj ridicat, care se deplasează cu viteză mare. Totodată, Primăria a decis semaforizarea podului Metalurgiei din cauza numeroaselor solicitări ale cetățenilor Municipiului Iași, cât și a frecvenței accidentelor rutiere soldate cu victime omenești”, se arată în nota de fundamentare care a însoţit proiectul de hotărâre. Instalarea ambelor sisteme de semaforizare a fost aprobată în cadrul Comisiei de Circulație a Municipiului Iași și a fost avizată de Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Iași. (E.M.)
Related Articles
Olguţa Vasilescu despre legea pensiilor: Dacă era perfectă, trebuia să avem vreo 200 de miliarde în aplicare
10 decembrie 2018 20:49
PSD a depus la Parlament moţiunea de cenzură împotriva guvernului Ludovic Orban
17 august 2020 18:26
Veste bună pentru familiile care au copii: Acordul unui părinte, pentru celălalt părinte care călătoreşte cu un minor, valabil pentru o perioadă de trei ani
18 iulie 2018 18:43
Elevii din învăţământul preuniversitar şi copiii de grădiniţă se întorc la cursuri
14 ianuarie 2019 10:42
Check Also
Close
-
În săptămâna 16-21 Ianuarie s-au verificat circa 200 de documentații depuse la primărie26 ianuarie 2023 16:30