Chişinău, 31 oct. /MOLDPRES/. Proiectul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) Agricultura Performantă în Moldova a lansat un nou apel de granturi pentru a susţine extinderea suprafeţelor irigate. Data limită de depunere a cererilor este 11 decembrie 2019, transmite MOLDPRES.
Proiectul anticipează acordarea în cadrul acestui apel de grant a aproximativ 1,4 milioane de lei. Valoarea unui grant poate varia între 300-700 de mii de lei, însă suma finală va depinde de activitățile prezentate în cererea de solicitare și de negocierea finală, de aceea poate fi mai mică sau mai mare decât suma specificată.
Activitățile care pot fi incluse în solicitarea de grant ar putea fi, dar nu se limitează la înființarea plantațiilor agricole de valoare înaltă pe terenuri consolidate (pomușoare, sere, livezi, pepiniere) care necesită irigare; inițiativele „Femei și apă” care angajează femeile să înceapă o afacere în agricultură sau să-și extindă activitatea de producție în zonele cu sisteme centralizate de irigare cu utilizarea tehnologiilor de irigare ş.a.
Finanțarea prin granturi poate fi solicitată de Asociațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigare (AUAI), cooperative, grupurile de producători, producătorii și proprietarii de terenuri din zonele cu sisteme centralizate de irigare reabilitate.
Totodată, solicitanții de granturi urmează să vină și cu propria contribuție de cel puțin 20% din valoarea totală a activității pentru organizațiile non-profit și 50% din valoarea totală a activității pentru organizațiile comerciale.
Proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova își propune în perioada 2016-2021 să contribuie la dezvoltarea sectorului agricol pentru a impulsiona creșterea economică și schimbările în localitățile rurale, sporind bunăstarea locuitorilor țării noastre. Pentru atingerea acestui obiectiv, proiectul APM, împreună cu antreprenorii agricoli, Asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigare și alți parteneri, contribuie la majorarea profitabilității fiecărui hectar de teren agricol, creșterea calității și productivității produselor cultivate, sporirea vânzărilor pe piața locală și internațională și încurajarea parteneriatelor în sectorul agricol.