24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Am ajuns pe ultima sută de metri a campaniei electorale pentru prezidențiale. O campanie urâtă, nemiloasă, greu de înțeles, atâta timp cât, adresantul nu a fost altul decât votul electoratului. Nimeni dintre candidaţii prezidențiabili nu s-a gândit măcar o clipă la aceștia. În toate prezențele lor publice au încercat să-și maximizeze șansele, dar nu în favoarea unui discurs în care personajul principal ar fi fost alegătorul, ci doar el, cel mai bun, cel mai mare, cel mai chemat dintre toți chemații să dea voie bunăstării să inunde țara.
Într-o astfel de competiție a surzilor nimeni nu poate fi găsit câștigător, chiar dacă toți se consideră a fi soluția magică care ar putea salva România din grădinile Cotroceniului.
Nimeni, dar absolut nimeni, nu și-a demonstrat competența de a fi președintele tuturor românilor. Această afirmație decisivă își trage seva credibilității din constatarea că într-o lume dezbinată nu există acea strângere de mână, ce are puterea de a ne uni, care ne poate aduce pe toți în același rând, evitând fracturile atât de lipsite de sens atunci cânt toți, dar absolut toți, ne dorim să ne fie bine.
A-ți dori acest lucru înseamnă nuanțat să ne fie tuturor bine și nouă, dar și aproapelui nostru, cunoscuților și necunoscuţilor, tuturor celor care împreună, umăr lângă umăr definesc poporul roman, speranța de necontestat a țării.
Deocamdată, și poate mulți ani de acum înainte, numitorul comun care ne definește îl reprezintă dușmănia cronică pusă pe rănile deschise ale poporului care nu-și înțelege viitorul, porni unul împotriva celuilalt, fiecare ținând în mâini două pumnale, câte unul pentru spatele și fața celui din rândul format.
Avem o țară cu un popor rânduit pe mai multe rânduri, în spatele prezumtivului lor președinte, care ajuns la putere nu știe cum să fie președintele tuturor românilor.
Dacă îl luăm ca exemplu pe Klaus Werner Iohannis, acesta ne-a demonstrat cum e să fii președintele unora și dușmanul altora, gândindus-se primitiv după afirmația din vechime: cine nu este cu mine este împotriva mea! Acest avertisment este de fapt și tonul la cântec care, de 30 de ani, a reușit să ne divizeze, să ne împartă în ai noștri și ai lor .Eliminând calamitățile naturale ce au trecut peste spațiul mioritic, a invaziei țării de către ”dragii noștri vecini”, mai apropiați sau mai îndepărtați, trebuie să recunoaștem că nimic altceva nu ne-a făcut să ne simțim uniți, să fim împreună, să avem convingerea acelorași idealuri care provoacă a cânta împreună imnul naţional, slujindu-ne țara și poporul sub forma supremului jurământ.
De mult nu am mai rosti acel jurământ de credință în afara cuvintelor, cu faptele noastre, fără de care de mult am fi fost transformaţi dintr-un istoric popor într-o împrăștiată populație.
Doar astăzi ne putem da seama cine suntem, cine am ajuns și, mai ales, cine vom reuși să fim, dacă această reușită va fi una benefică următorului pas, înspre viitor și nicidecum înspre un trecut abisal.
Avem sau nu avem șansa deșteptării? Dacă am știi înspre ce ar trebui să ne deșteptăm poate nu ne-ar fi greu să ne schimbăm azimutul, poate am fi în măsură să găsim calea cea dreaptă, atâta timp cât suntem conștienți ca popor că drumul ales sau pe care am nimerit este unul greșit, îndreptându-ne spre o direcție greșită, după cum spun invariabil toate sondajele făcute în ultimii 30 de ani.
Ceea ce se întâmplă azi pe scena politică a țării ne pune în situaţia de a constatat cum prăpastia se adâncește într-o constanță periculoasă, demonstrând că nu suntem încă pregătiți să gestionăm două provocări deodată. O moţiune de cenzură care reuşeşte să treacă prin votul Parlamentului și o campanie electorală prezidențială, în condițiile în care partenerii politici nu reușesc să-și armonizeze interesele cu prevederile legii, neexistând nici un arbitru credibil care să arate cartonaşul galben celor care depășesc cadrul legal sau chiar cartonașul roșu celor care încalcă în mod flagrant legea.
Cazul președintelui Klaus Werner Iohannis este unul tipic ”președintelui jucător” inventat, în afara prerogativelor prezidențiale, de Traian Băsescu. Chiar dacă acesta va reuși să-și ducă obsedata sete de victorie la bun sfârșit, cred că dacă nu se va recalibra, după cum dictează Constituția care este rolul președintelui, în al doilea mandat vom avea un prim președinte demis, încă din primul an din al celui de-al doilea mandate.
Nu trebuie uitat că majoritatea instabilă, care a dus la trecerea moțiunii de cenzură, are șansa de a se unifica împotriva unor excese prezidențiale, recunoscute încă de azi, dar care au avut batista pusă pe țambal, atâta timp cât interesul unora erau comune, să dea jos guvernul Dăncilă, chiar dacă deosebirile de caracter nu ar fi putut fi ignorate în condițiile normale de temperatură politică și presiune comunitară.
ADI CRISTI
1.11.2019
PARATRĂSNET
