Autospeciale noi achiziţionate de SC Salubris SA

Începând din această lună, Iaşul beneficiază de cel mai digitalizat sistem de salubritate din România, lucru posibil grație celor mai recente dotări ale operatorului de salubritate, respectiv SC Salubris SA, unitate aflată în subordinea Consiliului Local, care a achiziționat recent nouă autospeciale noi. Este vorba de opt autogunoiere și o autobasculantă, suma totală plătită pentru toate aceste utilaje ridicânu-se la suma de 6,22 milioane de lei, banii provenind din fondul de investiții al societății. „Am început programul de modernizare a sistemului de salubrizare în 2017. Până în momentul de față avem 29 de autogunoiere noi, la care se mai adaugă patru cisterne și trei automăturători, tot noi. Astăzi am prezentat ultimul lot de autogunoiere pe care le achiziționăm în acest an. Sunt o noutate absolută la nivel național. Toate echipamentele sunt dotate cu cititoare. Astfel, informația pleacă direct în serverul Salubris și putem cunoaște în permanență unde a ajuns șoferul, cui și când a fost ridicat gunoiul, care este cantitatea de deșeuri colectată și cât trebuie facturat. Toate autogunoierele au sistem de cântărire automat, iar chitanța poate fi eliberată pe loc. Nu mai trebuie ca solicitantul să se deplaseze, ci operatorul de salubritate poate factura la locul unde este chemat. De asemenea, fiecare autogunoieră este dotată cu cameră video pentru șofer și cu o cameră de supraveghere care comunică direct cu serverul Salubris. Toate echipamentele sunt integrate într-un sistem informatic, Route Planner, care poate să transmită șoferului direct în computerul de bord unde trebuie să ajungă și care este cea mai eficientă rută. Odată cu implementarea acestui nou sistem vom economisi aproximativ 40% din volumul de carburanți utilizat în prezent, consecințele fiind pozitive în ceea ce privește mediul, dar și eficiența economică a societății”, a declarat primarul Mihai Chirica, vineri, 1 noiembrie, într-o conferinţă de presă organizată la sediul SC Salubrius SA, prilejuită d eprezentarea noilor echipamente. Potrivit şefului municipalităţii, în programul de investiții de anul viitor al Primăriei este prevăzută achiziția a încă opt autogunoiere noi. Conform conducerii Salubris, noile echipamente vor fi utilizate maximum cinci ani, după această perioadă urmând a fi vândute și achiziționate altele mai moderne. „Eficientizarea Salubris nu se poate realiza decât prin digitalizare. În acest moment suntem cea mai vizibilă unitate de profil din țară, cu cel mai înalt grad de digitalizare. Prin sistemul pe care îl avem putem emite facturi instant, știm exact cui am luat gunoiul și ce cantitate a fost luată. Acest lucru ne va ajuta pe viitor pentru a obține un profit mai mare și pentru a face noi investiții. Vrem să vedem pe străzile Iașului doar autogunoiere noi și să asigurăm servicii de calitate, de care ieșenii să beneficieze din plin și să vadă că a duce gunoiul într-un punct gospodăresc nu mai este o corvoadă, ci este un lucru firesc. Dorim să găsească acel punct gospodăresc curat, dar și mașinile care vin să ia gunoiul să fie curate. De aceea îi invit pe toți ieșenii să colecteze separat pentru că ne va fi mai ușor nouă, prin obținerea de bani din această colectare selectivă, dar și lor, pentru că vor avea costuri mai mici pentru a scăpa de deșeuri”, a afirmat Cătălin Neculau, director general al Salubris SA. Echipamentele achiziționate au următoarele caracteristici:

• șase autogunoiere compactoare cu capacitatea de 15 metri cubi, fiecare cu o valoare de 731.648 lei, cu TVA;

• două autogunoiere compactoare cu capacitatea de 7 metri cubi, fiecare cu o valoare de 678.300 lei, cu TVA;

• o autobasculantă cu o valoare de 476.000 lei, cu TVA.

Fiecare autogunoieră compactoare are următoarele dotări suplimentare:

• sistem de cântărire a cantității de deșeuri (a încărcării suprastructurii) pe autoșasiu astfel încât să se poată monitoriza în timp real cantitatea de deșeuri colectată și transportată, având posibilitatea afișării în cabină și memorării greutății deșeurilor colectate pe durata întregii operațiuni și, ulterior, posibilitatea listării informațiilor. În plus, sistemul este agreat și certificat metrologic clasa III pentru cântărirea la bordul autogunoierei și are o precizie de 20 kilograme la sarcini maxime de până la 30.000 kilograme.

• sisteme de identificare RFID care vin în completarea serviciilor de salubritate, pentru a funcționa în concordanță cu legislația în vigoare, oferind soluția implementării sistemului „Plătește pentru cât arunci” (bazată chiar pe două dintre metodele sugerate de Ministerul Mediului în Ordonanța 74/2018): frecvența de golire și volum. Sistemul permite identificarea simultană a două pubele sau identificarea unui container ridicat și poate să diferențieze între cele două tipuri de containere ridicate. Totodată, permite identificarea ridicării containerelor de pe sol și descărcarea acestora, astfel încât să prevină identificarea accidentală a unor pubele/containere neridicate (nedescărcate).

O alta investiție importantă a Salubris SA o reprezintă achiziționarea aplicației Route Planner, a cărei valoare a fost de 11.600 euro, cu TVA. Aceasta este un sistem avansat de optimizare și planificare de rute, fiind o unealtă foarte eficientă în planificarea strategică, tactică și operațională, permițând companiilor să își reducă costurile operaționale. Route Planner creează rute bazându-se pe hărți digitale, calcule de distanță și timp, informații detaliate despre client, solicitări pentru diferite calificări, informații despre diferite resurse, locurile terminalelor și multe altele. Sistemul se bazează pe algoritmi avansați dedicați planificării automate, capabili să gestioneze provocările reale care există în distribuție. Rezultatul se traduce prin reduceri substanțiale de cost prin îmbunătățirea nivelului de deservire a clienților și prin reducerea numărului de kilometri parcurși. Funcționalitățile acestui sistem sunt planificarea și optimizarea rutelor master și zilnice, planificarea de rute fixe și dinamice, planificarea restricțiilor de interval orar, planificarea ținând cont de calificarea resurselor, planificarea pentru operațiuni cu mai multe depozite și rute, planificarea vizitelor, vizualizarea rutelor și a clienților pe harta digitală, precum și importul și exportul de date. (E.M.)