Breaking News

Rata şomajului în judeţul Iaşi, în uşoară scădere

La sfârșitul lunii septembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Iași erau înregistrați 8.877 șomeri (din care 3.978 femei), rata șomajului fiind de 3,00 %, în  scădere sensibilă faţă de luna precedentă cu 0,01 puncte procentuale. Potrivit reprezentanţilor agenţiei, scăderea ratei şomajului a fost influenţată de creşterea populaţiei active la nivelul judeţului  Iaşi. Din totalul de 8.877 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Iași, 917 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 7.961 erau beneficiari doar de servicii de ocupare gratuite. În ceea ce privește mediul de rezidență, 7.426 șomeri provin din mediul rural și 1.451 sunt din mediul urban. Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Iași (31,85%), urmat de cei care au absolvit școala profesională sau arte și meserii (25,99%), şi cei cu studii primare și fără studii (25,35%). Șomerii cu nivel de instruire liceal și postliceal reprezintă 12,85% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare sunt 3,97%. În cursul lunii septembrie  2019 s-au încheiat 982 contracte individuale de muncă ca urmare a acordării serviciilor de asistenţă personalizată de către funcţionarii AJOFM Iaşi. (E.M.)