POEMELE DE SÂMBĂTĂ

Prima stare de grație

Nu strig
doar tac

Nu vorbesc
doar tac

Nu șoptesc
doar tac

Nu tac
doar iubesc.

A doua stare de grație

Fii atentă la mine
pe când nu mai sunt
Privește-mi golul
cum ai privi printr-o conductă
prin care a curs bunăstare

Fii atentă la mine
cum mi-ai privi îndepărtarea
și m-ai găsi
sub formă de pendul
sau de umbră legănată de vânt

Fii atentă la mine
nu mai sunt, dar exist
în gestul tău interior
de a mă ține minte.

A treia stare de grație

Întinsă pe plajă
ai stricat ordinea generală
a lumii
Soarele
în loc să-și înceapă
ziua de la răsărit
a preferat
să nu mai apară
decât direct în asfințit

atunci când ne-ai obișnuit
să te scufunzi în mare.

A patra stare de grație

Am văzut marea
de dincolo de orizont
ca și cum aș fi văzut
lumea cealaltă

O iluzie sau o realitate
(depinde din ce parte
privesc întoarcerea)

A cincea stare de grație

Ardeai
ca o făclie
sau să fi fost doar
flacăra din tine

O vâlvătaie interioară
prin care gesturile
luminau șoaptele
stivuite în mine

asemenea lemnelor
pregătite pentru iarnă.

ADI CRISTI