NIMIC DESPRE GUVERNUL ORBAN

Ultima săptămână din campania electorală. Nu de campanie electorală, atâta timp cât aceasta, în termenii tradiționali, nu a exista de loc. ”Majoritatea” candidaților cu șanse reale, de exemplu Klaus Werner Iohannis, nu se îngrămădesc la o asemenea confruntare, mai ales că există deja marile pierderi din mai vechile campanii (Ion Iliescu- Emil Constantinescu,  Traian Băsescu-Mircea Geoană sau Victor Ponta-Klaus Werner Iohannis) încă mai sunt vii în spaima celor care au de pierdut astăzi din zestrea pe care cu mari costuri au reușit să o obțină.

Ne-am obișnuit ca, în urma unei confruntări electorale, scorul candidaților să se schimbe, unii să crească de parcă ar prinde aripi, alții să se prăbușească uitând că nu au nici o parașută de salvare.

Lipsa confruntărilor între candidați provoacă în electorat o gravă orbire, o hrănire cu iluziile celor care se bat doar cu pumnii în piept, încercând să explice celor adunați prin ordin de partid, cât de măreți vor fi ei dacă vor ajunge la Cotroceni. De fapt întreaga parodie se vrea să fie o probă de microfon prin care, de exemplu, Klaus Werner Iohannis explică de ce nu este bine ca între Președinte și Guvern să existe disensiuni, uitând că, de fapt, el a fost cel care, din prima zi de prezidențiat,  nu a ezitat să arunce cu pietre în ferestrele de la Palatul Victoria, să asmută protestatarii la geamurile PSD, partidul care i-a stat în cale în toată această perioadă  a mandatului său câștigat cu mari semne de întrebare în 2014.

Ascultând-o pe Viorica Dăncilă cu perorația ei despre mama, femeie și familie încerci să crezi că președintele are nevoie de acea tihnă necesare grijii părintești față de toți cei 22 de milioane de români cu certificate de naștere, cel puțin, pe care sfatul și alinarea ei trebuie să fie egale și nepărtinitoare, astfel încât armonia și buna înțelegere să ia locul dușmăniei și urii care astăzi ne-a înveninat atât de mult.

Dan Barna vrea o clasă politică, cel puțin, fără penali. Obsesia lui Dan Barna nu reușește să-l definească. Viața îi joacă feste candiatului, el însuși făcându-și rost (nu știu dacă pe merit sau nu) de un dosar penal, culmea pe fonduri europene (sic!)

Mircea Diaconu pare să fie omul cu cele mai înfipte picioare în pământul prezidențial, el detașându-se de clasa politică, încercând să fie prietenul tuturor românilor aflați în libertate, neangajați politic. Cu oamenii politici Mircea Diaconu vrea să aibă o relație de parteneriat, astfel încât rodul acesteia să fie exclusiv în favoarea cetăţeanului.

Mai există în cărţile extinse ale şansei dacă nu de a ajunge președintele României, atunci cel puțin a ”unei figuri frumoase”, Teodor Paleologu, nonconformistul, președintele care le spune verde în față, într-un limbaj de intelectual rasat, tăiat pe la colțuri de exprimări neaoșe, ce dau culoare și senzualitate lucrurilor serioase.

Aceste personaje ar fi dat televiziunilor o șansă în plus de afirmare, de realizare a unor emisiuni gen dezbatere, senzaționale, doar dacă moderatorul nu s-ar lăsa vândut, cum au făcut-o cei din trecut și nu dau nume pentru a nu le da din nou idei.

Imaginați-vă ce am pierdut (sau, poate, ultima săptămână să-i lege la ochi și să le dezlege mințile) fiind deocamdată vitregiți de un regal interpretat de cvintetul: Klaus Werner Iohanis-Viorica Dăncilă-Dan Barna-Mircea Diaconu-Teodor Paleologu. Imaginați-vă doar prezentările, pentru a nu intra direct în dezbaterea de idei, în ordinea intrării în teren.KWI: PSD este de vină de lipsa Soarelui pe timpul nopții! V.D.: Acesta este președintele care nu crede în aștrii! D.B.:Prea mult am vorbit despre PSD. Vă propun să vorbim și despre mine, fără nici o legătură cu dosarul meu penal, aflat încă în răsad. M.D: Relația mea cu președinția ar trebui să înceapă din Ucraina, acolo unde colegul meu de scenă vrea să jucăm fiecare pentru poporul său și să ne întâlnim pe Insula Șerpilor. T.P.: Eu vă spun un singur lucru, dacă mă veți alege președinte. Alegeți-mă și-l veți afla!

Acest exercițiu minim ne poate trăda, cu o precizie suficientă să rămânem acasă, ce tip de președinte riscăm să alegem, cu atât mai mult cu cât, toți cei cinci candidați aleși din totalul celor 14 înscriși) sunt destine opuse, definind cât se poate de corect ”cele cinci drumuri care pleacă dintr-un punct, dar nu se vor mai întâlni niciodată. Cinci drumuri, cinci colțuri de stea, cinci spițe de la roată, fără ca să ne dea și garanția că Steaua va răsări pe cerul nostru sau că roata se va învârti în direcția bună.

Astăzi va fi o zi de o altă factură, decât una electorală. Se va vota sau nu Guvernul Ludovic Orban?

ADI CRISTI