Un seism cu magnitudinea 6 s-a produs luni în centrul Chile, potrivit Institutului american de geofizică (USGS), şi resimţit la Santiago, unde zeci de mii de manifestanţi antiguvernamentali erau adunaţi pentru un protest, provocând scene de panică, relatează AFP.
Cutremurul s-a produs la ora locală 18.53 (21.53 GMT) în zona Coquimbo, Valparaiso şi regiunea metropolitană care include Santiago, potrivit Centrului seismologic naţional (CSN).
Epicentrul seismului a fost situat la 8 km sud-vest de Illapel (în nordul Chile), la o adâncime de 65 km, a precizat CSN, care a măsurat magnitudinea cutremurului la 6,3.
În timpul mişcării seismice s-au auzit strigăte din mijlocul mulţimilor adunate în diverse puncte ale capitalei, potrivit jurnaliştilor AFP.
Chile este zguduită de o criză socială inedită de 30 de ani, după anunţarea unei creşteri a preţului biletului de metrou, între timp anulată, pe 18 octombrie, care a dat naştere unei mişcări de protest naţionale care s-a soldat cu 20 de morţi.
Biroul naţional pentru situaţii de urgenţă, citat de Reuters, a informat că nu există sesizări privind răniţi sau pagube materiale.
Cutremurul, care s-a produs pe uscat, nu a fost suficient pentru a duce la formarea unui tsunami pe coasta Chile, potrivit Forţelor Navale.AGERPRES