Guvernul a aprobat, miercuri, ordonanţa de urgenţă privind restructurarea ministerelor, a anunţat şeful cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.”A fost aprobată ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri la nivelul administraţiei publice centrale, mai pe scurt – restructurarea Guvernului privind reducerea numărului de ministere la 16. Una dintre principalele modificări este la nivelul Ministerului Finanţelor Publice, se preia în subordine Oficiul Naţional al Jocurilor de Noroc de la Secretariatul General al Guvernului, precum şi Oficiul Naţional pentru Combaterea şi Prevenirea Spălării Banilor, iar Compania Naţională Loteria Română trece în subordinea Ministerului Economiei, ca urmare a acestor schimbări. În ceea ce priveşte Ministerul Economiei şi Mediului de Afaceri, aici avem comasarea mai multor ministere: Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Ministerul Turismului, Ministerul Energiei, care se desfiinţează, iar atribuţiile şi structurile acestor ministere sunt preluate de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri”, a spus Dancă la finalul şedinţei de guvern. El a adăugat că în cazul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor este vorba despre reorganizarea Ministerului Transporturilor, prin comasare cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, iar Agenţia pentru Agenda Digitală, care se afla la Ministerul Comunicaţiilor, prin reorganizare, devine Autoritate pentru Digitalizarea României, la nivelul Secretariatului General al Guvernului. „La nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării are loc reorganizarea Ministerului Educaţiei Naţionale, prin preluarea activităţii şi structurilor specializate de la Ministerul Cercetării şi Inovării, activităţi şi structuri care sunt preluate la nivelul Ministerului Educaţiei şi conduse şi coordonate de un secretar de stat. Această prevedere a fost inclusă în textul ordonanţei de urgenţă pentru a evidenţia în mod distinct importanţa cercetării şi inovării în cadrul structurii noului minister. Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale îşi schimbă denumirea în Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, se înfiinţează Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, prin preluarea activităţilor şi atribuţiilor de la Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copiilor şi Adopţie. Această autoritate naţională nou înfiinţată va fi condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat. În cadrul Secretariatului General al Guvernului se înfiinţează Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Autoritatea pentru Digitalizarea României, Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul şi Departament pentru Relaţia cu Republica Moldova şi sunt transferate în subordinea SGG companiile de transport al energiei, respectiv Transelectrica şi Transgaz”, a explicat Dancă. (sursa: AGERPRES)