„Gala Scriitorii Anului” – la cea de-a IV-a ediţie

La Iaşi a debutat joi, 7 noiembrie, cea de-a IV-a ediţie a „Galei Scriitorii Anului”, eveniment iniţiat de Uniunea Scriitorilor din România (USR) și Primăria Municipiului Iași şi organizat de Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași. Prima zi a manifestării a fost dedicată întâlnirii scriitorilor nominalizați la premiile ediţiei din acest an cu elevii din instituţiiile de învăţământ preuniversitar din Iaşi, respectiv Colegiul Național, Colegiul Național “Costache Negruzzi”, Colegiul Național “Mihai Eminescu” Iași și Colegiul Național “Garabet Ibrăileanu”. Vineri, 8 noiembrie, în Sala “Chopin” de la Palas Mall, începând cu ora 18.00, va avea loc gala de decernare a premiilor “Scriitorul lunii / Scriitorul anului”, întâlnirea urmând să fie moderată de Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România. Cu această ocazie, actorul Adrian Păduraru va susține un recital extraordinar de poezie, evenimentul urmând să se încheie cu spectacolul extraordinar susţinut de artiștii Ada Milea și Bobo Burlăcianu. Juriul celei de-a IV-a ediții a Premiilor Scriitorul lunii / Scriitorul anului al Uniunii Scriitorilor din România este format din Răzvan Voncu – președinte, Gabriel Chifu, Gabriela Gheorghișor, Ioan Holban, Mircea Mihăieș, Angelo Mitchievici, Vasile Spiridon – membri. Aceştia au ales prin vot: Scriitorul lunii noiembrie 2018: Adrian Popescu, pentru volumul de versuri „Corso” (Editura Cartea Românească) și pentru antologia „Poezii 1971-2018” (Editura MLR), Scriitorul lunii decembrie 2018: Gabriela Adameșteanu, pentru romanul „Fontana di Trevi”, (Editura Polirom), Scriitorul lunii ianuarie 2019 : Andreea Răsuceanu, pentru romanul „O formă de viață necunoscută“ (Editura Humanitas), Scriitorul lunii februarie 2019: Florina Ilis, pentru romanul „Cartea numerilor“ (Editura Polirom), Scriitorul lunii martie 2019: Cornel Ungureanu, pentru reeditările sintezelor „Mitteleuropa periferiilor” (ediția a doua, revăzută și adăugită, Editura Brumar) și „O istorie secretă a literaturii române” (ediția a III-a, Editura Tracus Arte) și pentru întreaga sa operă critic, Scriitorul lunii aprilie 2019: Mircea Anghelescu, pentru volumul „O istorie descriptivă a literaturii române” (Editura Tracus Arte) și pentru întreaga sa operă istorico-literară și didactică, Scriitorul lunii mai 2019: Ana Blandiana, pentru volumul – recent apărut – „Variațiuni pe o temă dată” (Editura Humanitas), pentru recunoașterea internă (Premiul Național de Poezie „Lucian Blaga”) și internațională (Premiul „Cununa de aur de la Struga”) a operei sale poetice și pentru întreaga sa activitate civică, Scriitorul lunii iunie 2019: Traian Ștef, la împlinirea unei vârste semnificative, pentru publicarea volumelor „Epopeea șobolanului Louse“ (poezie, Editura Școala Ardeleană) și „Omeneasca și ticăloasa prostie“ (eseuri, Editura Junimea) și pentru contribuția însemnată la afirmarea și prestigiul revistei „Familia“, Scriitorul lunii iulie 2019 : Constantin Abăluță, pentru volumul de versuri „Trecerea în alt ocean“ (Editura Casa de Pariuri Literare), în contextul unei cariere remarcabile și îndelungate în literatura română, Scriitorul lunii august 2019 : Andrei Novac, pentru volumul de poezie „Prin închisori și prin libertate” (Editura Cartea Românească) și pentru susținerea prezenței scriitorului român pe piața literară internațională, Scriitorul lunii septembrie 2019 : Marko Bela, pentru întreaga sa operă poetică și pentru proiectul „Interferențe literare româno-maghiare” (desfășurat la Filiala Târgu Mureș a Uniunii Scriitorilor”, Scriitorul lunii octombrie 2019 : Daniel Cristea-Enache, pentru volumul „Linia de contur” (Editura Spandugino) și pentru activitatea de cronicar literar din paginile revistei „România literară”. (E.M.)