Direcția Locală de Evidență a Persoanelor (DLEP) Iaşi a deschis modulul de programare online a căsătoriei pentru anul 2020. „Mirii anului 2020 îşi pot programa online ziua şi ora la care va fi oficiată căsătoria civilă la sediul Stării Civile. Este cea mai simplă şi transparentă metodă de planificare a unui eveniment atât de important, fiind disponibile 2.170 de intervale. Din anul 2011, când am implementat această soluţie IT, au fost înregistrate 12.707 programări”, a declarat Marius-Constantin Bodoga, director executiv al DLEP Iaşi. Pentru oficierea căsătoriei la Iaşi cel puțin unul dintre viitorii soți trebuie să aibă domiciliul sau reşedinţa în municipiul Iași. Potrivgit reprezentanţilor DLEP Iaşi, serviciul online de programare a căsătoriilor nu elimină cerinţa legală ca ambii soţi să se prezinte în termenul legal în faţa ofiţerului stării civile pentru a completa declaraţia de căsătorie şi a prezenta actele necesare. “Depunerea actelor şi completarea declaraţiei de căsătorie se face de către ambii soţi, împreună, cu 10 zile înainte de data căsătoriei, termen în care se cuprind atât ziua când a fost făcută declaraţia de căsătorie, cât şi ziua în care se oficiază căsătoria”, a precizat Marius-Constantin Bodoga, directorul execfutiv al DLEP Iaşi. În cazul în care căsătoria va fi cu un cetăţean străin informaţii privind actele necesare şi programarea oficierii se obţin exclusiv la sediul Stării Civile Iaşi. (E.M.)