Ministrul Sănătăţii: Examenul de rezidenţiat va avea loc, conform procedurii, pe 8 decembrie

Noul ministru al Sănătăţii, Victor Costache, susţine că domeniul pe care îl conduce este într-o „situaţie veşnic precară” şi susţine că are câteva priorităţi în mandatul său, printre aceste regăsindu-se integrarea tuturor absolvenţilor de Medicină care vor trece examenul de rezidenţiat, alocarea mai multor bani şi construirea de unităţi sanitare. Vicepremierul Raluca Turcan anunţă un deficit de trei miliarde de lei la Fondul naţional de sănătate. Victor Costache a anunţat joi, la preluarea mandatului de ministru al Sănătăţii, că menţine data de 8 decembrie pentru susţinerea examenului de rezidenţiat. „Unul din primele aspecte care trebuie menţinute funcţionale este examenul de rezidenţiat. Nu vrem să creăm confuzie în rândul tinerilor care se pregătesc pentru acest examen. (…) aşa că susţinem desfăşurarea acestui examen conform procedurii în vigoare pe 8 decembrie. Am deschis din prima zi a mandatului un dialog cu reprezentaţii absolvenţilor înscrişi la concurs şi le respectăm dorinţa de a păstra data de 8 decembrie, nu vrem să schimbăm regulile în timpul jocului”m a spus Costache joi, la ceremonia de preluare a mandatului. „Niciun absolvent care reuşeşte să treacă pagul de 60 la sută nu va rămâne pe dinafară. Resursa umană este deficitară, peste 30.000 de medici au părăsit ţara, deci ar fi aberant să nu integrăm aceşti tineri care sunt importanţi pentru sistemul medical”, a subliniat el. Victor Costache a spus că o altă prioritate este găsirea unei soluţii  vederea unei rectificări bugetare pozitive pentru sistemul sanitar. „Sărăcia este greu de manageriat, dar odată ce avem un buget suficient vom putea avea pretenţii şi mai mari” a spus noul ministru al Sănătăţii. Victor Costache a precizat că are în vedere stadiul spitalelor regionale şi al celorlalte proiecte privind spitale în judeţe, „Nu contează culoarea politică, orice proiect este binevenit” a spus Costache în acest context.  Noul ministru al Sănătăţii a anunţat că are în vedere şi dezvoltarea unui sistem al „asigurărilor complementare de sănătate”  Deficitul la Fondul Naţional unic de sănătate este, la nouă luni, de trei miliarde d elei” a afirmat vicepremierul Raluca Turcan.  Aceasta a spus că trebuie rezolvate „probleme nerezolvate de ani de zile” în domeniul sanitar. (sursa: www.news.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.