Regulament privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a primi titlul de Cetăţean de onoare al municipiului

Municipalitatea ieşeană va avea un regulament prin care vor fi stabilite condiţiile care trebuie îndeplinite de către o persoană pentru a primi titlul de Cetăţean de Onoare al Muncipiului Iaṣi. Conform proiectului de regulament, aflat în aceste zile în dezbatere publică, distincția se va putea acorda la propunerea primarului municipiului sau a consilierilor locali, în baza unui laudatio scris ṣi semnat, întocmit, de regulă, de personalităţi locale / naţionale din mediul academic, cultural, artistic, ṣtiinţific, social, politic, după caz. Acordarea distincției nu este condiţionată de cetăţenie, naţionalitate, vârstă, domiciliu, sex, religie sau apartenenţă politică, ea putând fi acordată în timpul vieţii sau post-mortem. Titlul este personal, netransmisibil, are valabilitate nedeterminată și este un drept al titularului. Compartimentul de specialitate pentru iniţiativele privind acordarea titlului de cetățean de onoare este Serviciul Relaţii Internaţionale, propunerile urmând a fi dezbătute în plenul Consiliului Local. Acordarea distincției se face după aprobarea de către aleșii locali. Titlul va fi înscris în Charta Cetăţenilor de Onoare ai Municipiului Iaşi, iar în cazul retragerii titlului acesta va figura radiat din document. Potrivit proiectului de regulament, pot primi titlul amintit următoarele categorii de personalități:

  1. a) personalităţi cu recunoaştere naţională sau internatională care şi-au pus amprenta asupra dezvoltării şi a imaginii Municipiului Iaşi sau a României;
  2. b) personalităţi care, prin realizările lor deosebite, au făcut cunoscut numele Municipiului Iaşi în ţară şi / sau străinătate;
  3. c) persoane care, prin acţiunile lor, au preîntâmpinat producerea de evenimente deosebit de grave sau prin sacrificiul lor au salvat vieţile concetăţenilor lor în Municipiul Iaşi sau în lume;
  4. d) persoane care, prin acţiunile lor dezinteresate (donaţii, acţiuni umanitare etc.), au produs o îmbunătăţire simţitoare a condiţiilor de viaţă ale locuitorilor Municipiului Iaşi;
  5. e) foşti deţinuţi politic sau veterani de război care prin activitatea lor ulterioară au adus un aport la realizarea unei imagini pozitive a Municipiului Iaşi sau a României;
  6. f) sportivi care au obţinut rezultate deosebite în competiţii sportive internaţionale;
  7. g) oricare persoane care s-a remarcat în mod deosebit, în orice domeniu de activitate, iar acțiunile sale au dus la promovarea imaginii Municipiului Iași sau a României;
  8. h) post-mortem, pentru demnitari, academicieni, profesori sau oricare alte persoane care au contribuit în mod deosebit la creșterea prestigiului României sau al Municipiului Iași.

Cea mai înaltă distincție onorifică a Municipiului Iași nu va putea fi deținută de persoanele care au fost condamnate definitiv pentru săvârșirea de infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals ori a unei infracțiuni săvârșite cu intenție care le-ar face incompatibile cu deținerea titlului cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea, armistia postcondamnatorie sau dezincriminarea faptei sau au desfăṣurat activităţi de poliţie politică. Incompatibile cu acest statut sunt și persoanele care au acţiuni pe rolul instanţelor de judecată privind fapte de natura celor menţionate anterior. În cazul în care, ulterior decernării, apar incompatibilitățile menționate sau persoana laureată produce prejudicii de imagine sau de altă natură Municipiului Iaşi, locuitorilor săi sau României, consilierii locali îi vor putea retrage titlul. Cetățenii de onoare ai Municipiului Iași au dreptul de a lua cuvântul în şedinţele Consiliului Local al Municipiului Iaşi la dezbaterea materialelor care privesc întreaga comunitate, au dreptul de a participa la toate manifestările desfăşurate sub patronajul Consiliului Local al Municipiului Iaşi sau în care acesta este co-organizator, au dreptul de a călători gratuit pe toate mijloacele de transport în comun din Municipiului Iaşi, au accesul liber la Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași și au dreptul de a participa gratuit la toate manifestările cultural-sportive organizate de instituţiile aflate în subordinea Consiliului Local. Singura îndatorire a cetățenilor de onoare ai Municipiului Iași este de a promova imaginea orașului. (E.M.)