Ministrul Educaţiei Naţionale, Monica Anisie, a organizat vineri, 8 noiembrie, o videoconferinţă cu inspectorii generali ai inspectoratelor şcole judeţene, printre sbiectele abordate cu acest prilej numărându-se inventarierea problemelor curente din învățământul preuniversitar și managementul inspectoratelor școlare, respectiv situația unităților de învățământ preuniversitar în care vor fi organizate secții de votare pentru alegerile din 10 noiembrie. În acest sens, cu excepția Capitalei, unde cursurile vor fi scurtate în zilele de vineri, 8 noiembrie și luni, 11 noiembrie, în 70% din școli, procesul instructiv-educativ se va desfășura normal. În cadrul videoconferinței, ministrul Monica Cristina Anisie a informat că, în perioada imediat următoare, activitatea fiecărui inspectorat școlar județean, implicit activitatea Caselor Corpului Didactic, va face obiectul unei evaluări. „Așa cum am anunțat și în declarațiile mele de presă, acest mandat este dedicat elevilor. În centrul preocupărilor mele va fi binele copilului. De asemenea, doresc și degrevarea profesorilor de componenta birocratică a activității, astfel că la începutul săptămânii viitoare vom lansa în consultare publică un proiect de debirocratizare. În acest scop, la nivelul Ministerului Educației Naționale va fi înființată o comisie formată din cadre didactice și reprezentanți ai partenerilor sociali. Această comisie va analiza propunerile tuturor celor interesați de existența unui sistem de învățământ performant”, le-a spus ministrul Monica Cristina Anisie inspectorilor școlari județeni, potrivit unui comunicat al MEN. (E.M.)
Related Articles
Laboratorul Facultății de Automatică și Calculatoare, dotat cu aparatură de ultimă generație
5 octombrie 2022 15:00
Check Also
Close
-
171 de cazuri noi de coronavirus raportate în ultimele 24 de ore la Iași9 martie 2022 17:15