POEMELE DE VINERI

A cincea stare de grație

Ardeai

ca o făclie

sau să fi fost doar

flacăra din tine

O vâlvătaie interioară

prin care gesturile

luminau șoaptele

stivuite în mine

asemenea lemnelor

pregătite pentru iarnă.

A șasea stare de grație

Te-am închis prizonieră

în beciurile adânci

ale spaimei

că vei pleca fără știre

Doar zbaterea genelor

lasă lacrima să te atingă

cu adânca mea privire

folosită de regulă

la săpat de fântâni.

 

A șaptea stare de grație

Trupul tău devenea

din ce în ce mai ușor

încât

fulgii căzuți

peste umeri

te țineau la sol

Cum ancora

mai poate să țină

corabia la mal

sau șfoara

(desprinsă lațului spânzurătorii)

zbaterea zmeului

lipit de cer.

 

A opta stare de grație

Te-am așezat în mine

ca următoarea piatră

(dar singura care contează)

sub forma cheii de boltă

a poemului meu

Te-am așezat în mine

la masă

în ziua în care

serveam rătăcirea la cină

Te-am așezat în mine

și apoi

am plecat împreună.

 

A noua stare de grație

Aveai degetul

pus la gură

în semn de tăcere

când de fapt

încercai

să-ți scoți strigătul

din durerea

ce sufletu-ți arde

de când mâna mea

ți-a desenat orizontul

pe care

priveam împreună

îmbrățișarea.

A zecea stare de grație

Vulturul m-a părăsit.

Îngerul m-a părăsit.

Am rămas

rătăciți singurătăților

amestecându-ne

fără a înțelege de ce

părăsirea

ajunsă la mine

avea trupul tău ispititor

în timp ce tu

sufereai cumplit

de tăcerea mea

odihnitoare

Vulturul m-a părăsit

Îngerul m-a părăsit

Plaja devenise pustie

doar noi rătăceam

în a zecea stare de grație.

ADI CRISTI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.