Spectacole sold out, evenimente speciale și invitați de marcă la ediţia din acest an a „Zilelor CCS”

Ediția din acest an a „Zilelor Casei de Cultură a Studenților”, eveniment desfăşurat în perioada2-6 noiembrie la Iaşi, a atras peste 1.500 de spectatori la cele patru mari acţiuni dedicate în exclusivitate tinerilor. Cu acest prilej, Casa de Cultură a Studenților a premiat peste 110 de studenți ieşeni. „Zilele Casei de Cultură a Studenților” au fost deschise pe 2 noiembrie cu Festivalul „Hora celor 7 coline”, eveniment organizat de Ansamblul Folcloric Studențesc „Doina Carpaților“, la care au participat 500 de spectatori și au evoluat pe scenă peste 170 de artiști din domeniul folcloric. În cadrul evenimentului au participat ansambluri folclorice studențești care își susțin activitatea la Casele de Cultură a Studenților din țară. Repertoriul muzical și coregrafic al Ansamblului Folcloric Studențesc «Doina Carpaților» Iași cuprinde melodii și jocuri populare din toate zonele folclorice mari ale României: Oaș, Ardeal, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova. În prezent, ansamblul este condus de dirijorul Marinică Botea și de coregraful Mihaela Cojocaru. Tot în cadrul „Zilelor Casei de Cultură a Studenților” a avut loc, pe 4 noiembrie, spectacolul „Made in Romania”, în regia lui Adrian Ștefan, spectacol sincretic ce a cuprins momente artistice realizate de trupele Casei de Cultură a Studenților și a partenerilor. „Cei 80 de artiști ce au evoluat pe scena Casei de Cultură a Studenților în spectacolul „Made in Romania”, de Adrian Ștefan, au readus în fața publicului prin artele spectacolului (dans, muzica, teatru, poezie, folk, etc.) cele mai importante obiceiuri românești, transpuse sincretic într-un spectacol unitar cu influențe moderniste. Spectacolul a urmărit omul în evoluția sa prin viața raportată la principalele etape ale vieții dar și la tradițiile străbune”, se precizează într-un comunicat al CCS. „Gala Studentului Ieșean” 2019, eveniment organizat împreună cu Ministerul Tineretului și Sportului și universitățile ieșene a avut loc pe 5 noiembrie. Casa de Cultură a Studenților din Iași  a premiat excelența în educație, artă și implicarea în comunitate. În cadrul galei dedicate în întregime studenților au fost premiați studenții cu rezultate remarcabile obținute în domeniul în care studiază, membrii care excelează la cluburile artistice de la Casa de Cultură a Studenților Iași, organizațiile studențești care au obținut finanțare pentru proiectele pe care le-au derulat în ultimii trei ani și tinerii care au evouat pe scenă în cadrul celei de-a șasea ediții a Festivalului Artei și Creației Studențești „Gaudeamus“.  La „Gala Studentului Ieșean” 2019au fost premiați 15 studenți de la universitățile din Iași, opt organizații studențești și 17 tineri care s-au evidențiat în cadrul cluburilor artistice de la Casa de Cultură a Studenților din Iași. În cea de-a patra zi, Casa de Cultură a Studenților a organizat  „Ziua porților deschise”, eveniment ce a oferit posibilitatea tinerilor să afle de activitățile pe care Casa de Cultură a Studenților din Iași le pregătește pentru anul universitar 2019-2020.  „Turul ghidat  a rămas și în acest an  activitatea centrală a Zilei Porților Deschise, vizitatorii au putut afla cum își desfășoară activitatea fiecare referent din cadrul Casei de Cultură a Studenților. Pentru pasionații de dans, coregrafii noștri de la trupele «The Sky», «Doina Carpaților» și «HomeTown» le-au pregătit câteva reprezentații de dans specific fiecărui club în parte. Totodată, trupa de teatru «Ludic» a susținut momente umoristice, iar cluburile «Richard Oscanitzky» și «Chitară clasică și electrică» au suținut ateliere de muzică.  Ziua Porților Deschise a atras peste 200 de tineri care au interacționat cu referenții de specialitate de la fiecare club în parte”, se mai arată în comunicatul CCS. (E.M.)