La invitația bașcanului Găgăuziei, Irina Vlah, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat duminică, 10 noiembrie, la Festivalul Vinului „Gagauz şarap yortusu” care se desfășoară anual în Comrat, începând cu anul 2007, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.
Șeful statului a adresat felicitări tuturor cu prilejul sărbătorii. Igor Dodon a apreciat înalt modul în care a fost organizat evenimentul respectiv, subliniind importanța păstrării și promovării culturii găgăuze, susținerii vinificatorilor naționali și sectorul real al economiei, în general.
„Consider că sarcina comună a autorităților centrale și regionale constă în crearea condiţiilor pentru dezvoltarea domeniului vinicol, păstrarea piețelor de desfacere tradiționale moldoveneşti, precum și accederea pe noi pieţe”, a menționat președintele țării.