Ministerul Sănătăţii a retras, marţi, din procesul de dezbatere publică sau avizare interministerială 28 de acte normative, unul dintre acestea fiind proiectul de lege privind exercitarea profesiilor în sistemul de sănătate.
Potrivit unui comunicat de presă al MS, este vorba despre şapte ordine de ministru aflate în consultare publică şi alte 21 de proiecte de hotărâri de Guvern, ordonanţe de urgenţă şi legi aflate în avizare interministerială.
Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a precizat că a primit mai mult semnale şi nemulţumiri din partea pacienţilor, dar şi a profesioniştilor din sistem cu privire la o serie de documente aflate în dezbatere publică sau pe circuitul de avizare.
„Am primit mai multe semnale şi nemulţumiri din partea pacienţilor, dar şi a profesioniştilor din sistem cu privire la o serie de documente aflate în dezbatere publică sau pe circuitul de avizare. Aceste acte trebuie rediscutate, reanalizate şi regândite cu toţi factorii implicaţi, pentru că dorim ca deciziile pe care le luăm să răspundă cerinţelor actuale în vederea creşterii calităţii în domeniul sanitar. Un exemplu îl reprezintă legea privind exercitarea profesiilor în sistemul de sănătate. Actul normativ vizează activitatea şi are impact asupra tuturor celor care lucrează în sistem, motiv pentru care se impune a fi elaborat cu atenţie şi responsabilitate, în funcţie de solicitările şi nevoile tuturor categoriilor de personal”, a declarat Costache, citat în comunicat. AGERPRES