PORNIND DE LA ZERO

Soarta ne este în continuare ”crudă și nedreaptă”. A mai trecut un rând de alegeri prezidențiale peste noi, oferindu-ne pedeapsa de a intra în turul II mai descumpăniți, mai neîncrezători, mai plini de rănile fatale ale sulei care ne împunge coastele, arătându-ne că nu avem nici o altă soluție eliberatoare. Suntem obligați să alegem răul și nicidecum binele, atâta timp cât din cei rămași în luptă niciunul nu poate fi garanția binelui. Amândoi, cel puțin în optica populară, slujesc interesele necuratului.

O astfel de încercare am mai avut  atunci când în turul II al prezidențialelor din anul 2000 am fost obligați să alegem între Ion Iliescu și Corneliu Vadim Tudor. Între un socialist și un extremist. Atunci l-am creditat cu majoritate profundă pe Ion Iliescu, trecând la mustață pe lângă stadioanele pe care Corneliu Vadim Tudor pe pregătea pentru a oferii poporului spații de execuție a celor are au fost până atunci la putere.

Astăzi vom fi puși, de asemenea, să alegem între Klaus Werner Iohannis, președintele care a reușit să ne dezbine, să-și aleagă dintre cele 22 de milioane de români, poporul său (în fruntea căruia s-a pus, inclusiv atunci când a decis să încalce legile. pentru acel bine creat în laboratoarele intereselor sale) și Viorica Vasilica Dăncilă, această femeie bărbată care a decis să rămână în fruntea PSD, partid măcelărit atât din interiorul, cât și din exteriorul său, devenit ”ciuma roșie”, după exerciții forțate de ”muie PSD”, chiar dacă în cei trei ani de guvernare în care președintele a funcționat ca o frână rudimentară, a dat speranță românilor că se poate trăi mai bine decât au făcut-o în toți acești 30 de ani de capitalism.

Lupta se reia de la zero. Klaus Werner Iohannis versus Viorica Vasilica Dăncilă. În cuvântul său după aflarea rezultatului oferit de exit poll-ul din seara alegerilor, Klaus Werner Iohannis crede că domnia sa s-a luptat direct cu PSD, nu cu Viorica Vasilica Dăncilă. Există un discurs memorat și folosit la nesfârșit de un an și ceva, atunci când președintele României încearcă să se refere la partidul până mai ieri de guvernământ și care a reușit să-i încurce atât de mult ploile sale prezidențiale.

Există, fără nici un secret, această stare de dușmănie vizibilă, greu de explicat, pe care Klaus Werner Iohannis o împroșcă în urma pașilor săi, fără nici o rezervă, fără nici o precauție.

În spatele său Viorica Vasilica Dăncilă este obligată să facă față acestei flatulaţii, gândind în același timp atacul miresmelor sale de viorea care ar trebui să curețe atmosfera, să invite din nou Natura la viață, la normalitate.

Dacă apelăm la aritmetica colorării țării în roșu și albastru vom constata că de această dată albastru bate roșu, că votanții lui Klaus Werner Iohannis au cucerit major județele care altădată erau ale social-democraților, astfel încât se poate constata că Vioricăi Dăncilă nu i-au mai rămas decât 10 județe, în timp ce Klaus Werner Iohannis a ajuns să stăpânească 29 de județe, iar UDMR două județe. Evident că, în toate aceste județe, potențial există pentru ambii candidați. Singurul scurt-circuit care ar putea să anuleze ”drumul oilor”, provocând una dintre cele mai puternice emoții, mai poate fi un eveniment pe care mass media să-l scoată la iveală, gen hoțiile lui Dan Barna, eveniment care l-a prăbușit pe liderul USR cu mai bine de 10% sub scorul partidului de la europarlamentare.

Dar, așa ceva ține mai mult de voința și interesul celor din umbră, păpușarilor, care nu ezită să intervină pe scenă atunci când interesele lor sunt amenințate. Victimele colaterale rămân în continuare o alegere fără menajamente a drumului direct de la intenție la rezultat.

Chiar dacă, teoretic vorbind,  meciul este jucat și în turul II, poporul acesta mioritic are reacții imprevizibile, greu de imaginat, greu de stăpânit, astfel încât totul este posibil să se întâmple. Nu este bine și nici sănătos să spui ”hop”, înainte de a sări!

Românii au avut o opreliște, au preferat să nu iasă la vot, în marea lor majoritate, acuzând că ceva nu le convine, astfel încât, aceste prezidențiale ale speranței iohanniste au scos din case doar 47,67% de alegători. Poporul român, în majoritatea sa de 52,33% a refuzat să iasă la urne. A preferat să facă cu totul altceva în loc să participe la alegerea președintelui său. Dacă Klaus Werner Iohannis a spus deschis să el are poporul său, partidul său, guvernul său, iată că mai bine de jumătatea poporului român i-a întors spatele, nerecunoscându-l ca președinte al țării. De fapt, nici unul din cei 14 candidați nu au oferit o soluție credibilă a alegerii.

Rămași mai puțini, aruncați unul în fața celuilalt în necesarele confruntări electorale s-ar putea ca într-una din părțile celor implicați în confruntare să se aprindă o scântei, să sară totul în aer, să curgă lacrimi, să izbucnească hohotele de râs, astfel încât spațiul dezbaterilor să fie inundat de simpatie sau de ură profundă, de trezire la realitate, astfel încât dându-i la o parte pe cei 37,79 de votanți dedicați lui, în competiție ar mai putea intra 62,21% de alegători rămași la dispoziția campaniei electorale din turul II al prezidențialelor din acest an.

ADI CRISTI