Breaking News

Un student al Universității Tehnice a câștigat proba individuală a unui important concurs internațional de matematică pentru studenți

Toremurad Gurbanov, student al Facultății de Automatică și Calculatoare, de la Universitatatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, a obținut Premiul I la proba individuală a concursului internațional pentru studenți „Internațional Student Team Competition in Mathematics”.

Acesta a fost organizat în perioada 8-10 noiembrie de Universitatea din Silesia – Katowice, în Polonia, iar la competiție a participat studenți din 16 universități din Europa și zona Asiei.

Fost olimpic la matematică în naționala Turkmenistanului, studentul Toremurad Gurbanov este actualmente student masterand la Facultatea de Automatică și Calculatoare din Iași. Rezultatul obținut de acesta se înscrie într-o serie de rezultate excepționale obținute anul acesta de către echipa de matematică a universității tehnice ieșene”a declarat lect. univ. dr. ing. Marcel Roman, directorul Departamentului de Matematică și Informatică de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași

Anul acesta, studenții universității au câștigat mai multe premii la competiții importante. Doi tineri au fost membri în echipa de trei persoane a României care a participat la finala Olimpiadei internaționale de matematică pentru studenți organizată de Universitatea Ariel din Israel – „Super Final Round of Mathematical International Olympiad” în perioada 22 – 24 septembrie 2019. Echipa a obținut medalia de aur cu punctaj maxim, la egalitate cu echipa Universității de Stat Lomonosov din Moscova, Rusia.

Totodată, în iunie anul acesta, studenții Cristian Stelian Grecu și Ioan Stanciu de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) au obținut o medalie de aur și una de argint la Olimpiada internațională de matematică „International Internet Mathematical Olympiad”, organizată de Ariel University din Israel.