Ateneul Național din Iași împodobește orașul cu o sută de tei

Proiectul „Adoptă un tei”, inițiat de Ateneul Național din Iași în parteneriat cu  Asociația „Mihai Eminescu” din Viena, se apropie de momentul cel mai important, respectiv plantarea celor o sută de arbori, evenimentul mult așteptat, care va avea loc sâmbătă, 16 noiembrie, începând cu ora 10.00, în fața acestei instituţii de cultură. Potrivit reprezentanţilor Ateneului, în ceea ce priveşte spațiile de plantare, propunerile primite de către iniţiatorii proiectului au fost centralizate și analizate. „În urma discuțiilor cu reprezentanții autorităților locale am primit aprobare pentru amenajarea traseului Tătărași – Rond Agronomie. Lucrările de amenajare a terenului de plantare vor fi realizate de S.C. Servicii Publice Iaşi S.A. Sprijinul financiar necesar implementării proiectului „Adoptă un tei” a fost oferit de iubitori ai Iașului, fie ei persoane fizice sau juridice, reprezentanți ai mediului public sau privat de la nivel local, național și internațional.  În acest sens, dorim să mulțumim pentru sprijinul oferit reprezentanților mediului privat local, în special, Agenției Teisa SRL, dar și mass-mediei ieșene, care a promovat inițiativa Ateneului ieșean pe toată durata proiectului. Ne onorează și apreciem, totodată, implicarea deosebită a Asociației Culturale „Mihai Eminescu” din Viena, reprezentată de doamna Laura Hant, cetățean de onoare al Municipiului Iași, susținător al artei, culturii, meșteșugurilor și tradițiilor românești”, afirmă iniţiatorii proiectului, într-un comunicat. Proiectul „Adoptă un tei” a fost demarat în luna august a anului 2019, în contextul aniversării unui secol de la înființarea Ateneului Naţional din Iaşi. (E.M.)