Chişinău, 14 nov. /MOLDPRES/. Premierul desemnat, Ion Chicu, îşi prezintă astăzi programul de guvernare şi lista de miniştri în plenul Parlamentului. Programul a fost deja examinat de Comisia juridica numiri şi imunităţi care a venit şi cu un raport, comunică MOLDPRES.
Vicepreşedintele Comisiei juridice numiri şi imunităţi, Vasile Bolea, a comunicat că membrii comisiei au examinat programul candidatului desemnat şi au verificat lista de miniştri.
Potrivit lui Chicu, noul cabinet va fi format din nouă ministere şi va avea doi vicepremieri. Astfel, funcţia de viceprim-ministru, ministru al Finanţelor va fi deţinută de Sergiu Puşcuţă, care până astăzi a condus Serviciul Fiscal de Stat.
Fotoliul de vicepremier pentru Reintegrare i-a revenit fostului şef al Biroului politici de reintegrare, Alexandru Flenchea. Funcţia de ministru al Economiei şi Infrastructurii va fi exercitată de Anatol Usatîi, care până în prezent a activat în calitate de adjunct al başcanului Găgăuziei.
Portofoliul de ministru al Afacerilor Interne a revenit fostului ministru al Apărării, Pavel Voicu, iar în fotoliul de ministru al Justiţiei se va regăsi juristul PSRM, Fadei Nagacevschi. Ministerul Afacerilor Externe va fi condus de diplomatul Aureliu Ciocoi, iar cel al Apărării de generalul Victor Gaiciuc.
Ministru al Educaţiei, Culturii şi Cercetării a fost desemnat Corneliu Popovici, care până astăzi a activat în calitate de consilier prezidenţial. Ministru al Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale a devenit Viorica Dumbrăveanu, ex-secretar de stat în acelaşi minister în executivul PDM. Noul ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Ion Perju, a activat până astăzi în calitate de consilier al preşedintelui în domeniul agroindustrial şi al administraţiei publice. Şase din cei 11 membri ai noului executiv sunt consilieri prezidenţiali.