LISTA SUPERBACTERIILOR CONSIDERATE PERICOLE URGENTE, TOT MAI MARE ÎN STATELE UNITE

15 noiembrie 2019 / Ștefan Ionescu

Un raport îngrijorător al Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA avertizează că medicamentele folosite pentru combaterea superbacteriilor nu mai fac față, în condițiile în care lista infecțiilor rezistente la antibiotice cuprinde acum mai multe poziții decât în urmă cu 6 ani. Astfel, în Statele Unite sunt prezente cinci superbacterii considerate pericole urgente, față de numai 3, câte erau în 2013. În plus, deși superbacteriile sunt mai puțin prezente în spitale, ele sunt detectate mai des în alte medii. „Aceasta este o problemă care ne afectează în cele din urmă pe toți. Practic, are potențialul de a afecta fiecare persoană de pe planetă”, a declarat Michael Craig, consilier pe problemea rezistenței la antibiotice al CDC. 

În total, numărul deceselor provocate anual de infecțiile rezistente la antibiotice se ridică la aproximativ 35.000, potrivit unui document oficial al CDC. Asta înseamnă că la fiecare 15 minute, o persoană din Statele Unite moare din cauza unei superbacterii care a învățat să evite chiar și cele mai puternice antibiotice. 

Cinci superbacterii, pe lista pericolelor iminente

Clostridium difficile este bacteria cu rata de mortalitatea cea mai mare de pe lista pericolelor iminente a CDC, ea provocând 12.800 de decese pe an în Statele Unite. Celelalte două bacterii de pe lista publicată în 2013 sunt Enterobacteriaceae rezistente la carbapeneme sau CRE și Neisseria gonorrhoeae, cunoscută și sub numele de gonococ, o infecție cu transmitere sexuală rezistentă la medicamente. 

În acest an, CDC a adăugat încă două superbacterii pe listă: Acinetobacter, o bacterie rezistentă la carbapeneme, și Candida auris, o ciupercă. Raportul clasifică alte 11 bacterii și ciuperci drept amenințări grave, două drept amenințări îngrijorătoare, în timp ce patru sunt pe „lista de supraveghere” a agenției. 

Numărul deceselor cauzate de aceste bacterii rezistente la antibiotice a scăzut cu 18% față de 2013, în mare parte datorită scăderii semnificative a deceselor înregistrate în spitale, între 2012 și 2017.

Însă, în timp ce situația din spitale s-a îmbunătățit, numărul infecțiilor cu superbacterii în afara spitalelor este în creștere, scrie CNN. 

„CDC este îngrijorat de creșterea infecțiilor rezistente în comunitate, ceea ce pune mai multe persoane în pericol și face ca răspândirea să fie mai dificil de identificat și conținut – și amenință progresele înregistrate în protejarea pacienților aflați în asistența medicală”, potrivit noului raport. Documentul precizează că unele superbacterii care circulă în comunitate și-au dat seama cum să se „învețe” reciproc cum să lupte împotriva antibioticelor, împărtășind genele de rezistență între ele.

Combaterea rezistenței la antibiotice

Potrivit noului raport, cheia combaterii superbacteriilor nu este reprezentată de apariția unor antibiotice mai puternice. 

Antibioticele intră cu greu pe piață, iar infecțiile le vor face ineficiente, într-o zi, a declarat directorul CDC, dr. Robert Redfield, în raport. „Trebuie să adoptăm strategii agresive care să țină bacteriile la distanță și să împiedice apariția infecțiilor”, a scris Redfield. 

Soluția este ca antibioticele să fie prescrise din ce în ce mai puțin. Cu o expunere mai mică, bacteriile au mai puține oportunități de a învăța cum să le combată. 

CDC estimează că aproximativ o treime dintre rețetele pentru antibiotice din camerele de urgență și cabinetele medicilor au fost administrate pentru infecții care nu aveau nevoie de ele. Asta înseamnă 47 de milioane de rețete inutile de antibiotice în fiecare an. 

Potrivit ONG-urilor, trebuie dezvoltate teste și instrumente mai bune, deoarece în prezent poate fi dificil pentru medici să stabilească dacă un pacient are nevoie de un antibiotic.